Joi, 18 Iunie 2026, ora 12:52
1648 citiri
Președintele PNL Ilie Bolojan FOTO Hepta
Premierul interimar Ilie Bolojan a criticat joi, 18 iunie, declarațiile liderului PSD, Sorin Grindeanu, care l-a acuzat că minte și a luat mai multe poziții în timpul negocierilor pentru formarea Guvernului Tomac, abandonat după ce nu a fost creată o majoritate parlamentară.
„Încetați cu minciunile folosite pentru a vă justifica eșecurile, fuga de răspundere și comportamentul neprincipial!”, a scris Ilie Bolojan pe Facebook, după ce Sorin Grindeanu a întărit mesajul lui Eugen Tomac.
Grindeanu l-a acuzat pe Bolojan că „îl minți pe președintele României că intri într-un guvern tehnocrat și faci parte dintr-o majoritate, iar peste 3 zile spui că intri, dar să nu fie apropiați ai PSD-ului, după alte 3 zile spui că intri, dar să nu fie secretar de stat X. După faci ședință de partid și spui că nu votezi că nu-i politic”, după ce fostul premier desemnat Eugen Tomac a spus că „Opțiunea pe care PNL și PSD nu au refuzat-o a fost aceea de a încerca să formăm un guvern de tehnocrați”.
„Observ că se rostogolesc în spațiul public o serie de invenții toxice. Ca să fie clar: niciodată nu am formulat vreun acord, nici măcar de principiu, pentru învestirea unui guvern tehnocrat. Am spus public că aceasta ar fi putut fi una dintre soluțiile teoretice constituționale, în funcție de îndeplinirea unor condiții care nu au fost îndeplinite”, a continuat Bolojan.
Președintele PNL a subliniat că în partidul său deciziile „nu se iau pe sub masă”.
„Și, cel mai important, în și pentru PNL decide PNL, prin forurile statutare și prin vot deschis. Deciziile în și pentru PNL nu se iau pe sub masă, oricât de importantă ar fi aceasta. Totodată, nu s-a pus problema să tranzacționez pentru mine sau pentru vreo altă persoană vreo funcție, în schimbul unui acord care nu a fost vreodată în discuție”, a transmis Ilie Bolojan.
Premierul interimar a concluzionat că minciuna are picioare scurte.
„De la începutul acestei crize, declanșate pentru distrugerea PNL, ar fi trebuit să înțelegem măcar cât de scurte sunt picioarele minciunii. Ca și ale trădării, de altfel”, se încheie mesajul premierului interimar Ilie Bolojan.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
