Marti, 23 Iunie 2026, ora 13:00
1311 citiri
Alessio Lisci FOTO Captura X
Italianul Alessio Lisci a fost numit în postul de antrenor al echipei de fotbal PAOK Salonic, în locul românului Răzvan Lucescu, a anunțat clubul grec pe site-ul său oficial.
”Un nou capitol începe. Alessio Lisci este aici”, a postat PAOK pe pagina sa de Facebook, într-un videoclip de prezentare a noului său antrenor.
În vârstă de 40 de ani, Alessio Lisci a pregătit în sezonul trecut echipa spaniolă Osasuna Pamplona, de care s-a despărțit după ce a reușit să o salveze în extremis de la retrogradarea în liga secundă.
Răzvan Lucescu a pregătit-o pe PAOK în ultimii cinci ani, începând din mai 2021, după ce a mai avut un mandat la echipa elenă, în perioada 2017-2019.
În acest ultim mandat, tehnicianul român a reușit să câștige un titlu în 2024, jucând și trei finale ale Cupei Greciei (2022, 2023, 2026).
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
