Extinderea
UE împarte Europa în două tabere. Politologul Cristian Nițoiu,
cercetător la Loughborough University Londra, explică de ce
integrarea Ucrainei este privită în culise ca o vulnerabilitate și
cum va schimba balanța de putere.

Ursula von der Leyen este dintre cei care sprijină integrarea Ucrainei. FOTO: EPA EFE
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Adevărul:
Ne aflăm în fața unei dezbateri intense privind extinderea Uniunii
Europene, iar cu precădere cazul Ucrainei în special împarte
țările membre, pentru că avem state ca Germania, Franța, Olanda
sau Ungaria care se opun. Ce calcule meschine se fac în acest dosar?
Cristian
Nițoiu:
Discuțiile în ceea ce privește riscurile integrării unei țări
de proporții mari și cu probleme în ceea ce privește statul de
drept, cum este Ucraina, nu sunt noi. Și înainte de extinderea
Uniunii Europene în spațiul central-est european, au fost foarte
multe discuții de genul ăsta, acum 20 de ani. Foarte multe
argumente au fost construite în direcția că statele precum
Polonia, chiar și România, fiind cu o populație mai mare, ar putea
să ducă integrarea europeană într-o direcție care nu ar fi
neapărat pe placul sau mai bine spus în interesul Germaniei sau al Franței. Au existat discuții
că ar putea să ia fonduri structurale de la statele mai vechi care
au fost integrate, cum ar fi Portugalia sau Spania în anii ’80, sau că structura instituțională a Uniunii Europene nu ar
putea să facă față și nu ar putea să integreze, într-un mod
eficient, aceste state.
Deci
nu e o discuție nouă. În mare parte se repetă dezbaterile de acum
20 de ani, dar logica din spatele integrării statelor centrale
est-europene și a integrării Ucrainei sau a Moldovei este total
diferită.
Extinderea
Uniunii Europene: De ce Ucraina nu se compară cu aderarea României
Prin
ce diferă mai exact raționamentul de atunci față de cel din
prezent?
Acum
20 de ani se vorbea foarte mult despre beneficiile economice ale
integrării Cehiei sau Poloniei sau României, faptul că firmele din
statele mai vechi ale Uniunii Europene, Germania și Franța, vor
avea o piață de desfacere mai mare. Se considera că Uniunea
Europeană va deveni o forță mult mai importantă la nivel
internațional pentru că își va fi mărit teritoriul, va avea
acces la Marea Neagră și, cu siguranță, a devenit cel mai mare
bloc economic după integrarea acestor state.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Acum,
logica integrării este total diferită. Nu se mai vorbește despre
beneficii economice și, într-o mare parte, se discută despre cum
integrarea Ucrainei este o necesitate. Pentru că, fără a integra
Ucraina, Uniunea Europeană ar rămâne într-o poziție de
vulnerabilitate față de Rusia și ar arăta Rusiei că Uniunea
Europeană nu este angajată în ceea ce privește securitatea
continentului european, atât a ei, cât și a Ucrainei. Mai sunt și
alte discuții în privința modului în care armata ucraineană ar
putea să contribuie la apărarea europeană, ea fiind în momentul
ăsta, probabil, cea mai importantă și mai puternică forță
armată de pe continentul european. Deci raționamentul pentru
integrare este diferit.
Și mai este un aspect. Să nu uităm că în anii în care Uniunea Europeană se extindea, Statele Unite aveau o implicare mult mai serioasă în Europa. Iar extinderea Uniunii Europene și cea a NATO erau cumva împreună. Acum, Statele Unite nu mai sunt la fel ancorate aici, iar despre extinderea NATO se vorbește mult mai puțin.
Formula
Two-Tier Membership: Poate deveni Ucraina membru UE de rangul doi?
Poate
și din cauza acestor diferențe, au apărut propuneri privind
formule alternative de aderare, cum ar fi formula gândită de
Germania ca Ucraina să capete un statut de membru cu drepturi
limitate. Cum sunt privite aceste idei?
Acest
nou raționament rezultă în anumite logici care sunt în contrast
cu ceea ce am văzut în trecut. În sensul că acum se discută
într-o mai mare măsură despre diverse tipuri și niveluri de
membership în cadrul Uniunii Europene. Desigur, există pe masă
ideea asta de foarte mult timp, ceea ce se numește two-tier
membership, de a avea în Uniunea Europeană membri cu mai multe
niveluri: unii care să aibă acces la diverse aspecte ale integrării
europene, unii membri care nu pot vota în Consiliul Uniunii Europene
sau care au mai puțini europarlamentari decât ar avea dacă ar fi
membri integrali.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Dar,
din ce am putut vedea, Ucraina deja a respins vehement aceste
propuneri, spunând că Europa are o responsabilitate imensă față
de ea și nu ar fi corect ca ea să nu aibă aceleași drepturi ca
celelalte state membre. Și are în mare parte dreptate. În acest
context, cred că va fi foarte greu pentru Uniunea Europeană să
vină cu un mod alternativ de a integra Ucraina.

Politologul Cristian Nițoiu avertizează în privinița dificultăților extinderii UE. FOTO: Arhivă
În
aceste condiții, în care Ucraina refuză un statut de rang secund,
care este cea mai probabilă cale de acțiune pentru Uniunea
Europeană?
Aș
spune că cea mai facilă alternativă pentru Uniunea Europeană este
să încerce să amâne integrarea Ucrainei cât mai mult, până
când războiul se termină și până când Kievul va reuși să
îndeplinească toate cerințele tehnice care sunt necesare pentru
integrare.
Dacă
ne amintim și din cazul României, dar și al alor state din Est
care au intrat în Uniunea Europeană, procesul de integrare este
unul foarte anevoios. Trebuie negociat pe foarte multe capitole. În
general, durează cam un an-doi pentru a închide un capitol și sunt
în jur de 30 de capitole. De-abia au deschis primul capitol cu
Ucraina și Moldova, deci va dura foarte mult timp. Semnalele din
partea Comisiei Europene sunt că procesul de integrare în sine nu
s-a schimbat, deși raționamentul s-a schimbat. Și s-a schimbat în sensul în care
aceleași reguli stricte care au fost aplicate în ceea ce privește
standardul de democrație, statul de drept sau modul în care piețele
sunt pregătite în statele candidate vor fi aplicate și acum, dar
poate cu o viteză mai mare. Deși, dacă războiul continuă în
Ucraina, va fi foarte greu ca multe dintre aceste reforme să fie
aplicate într-un mod eficient.
Decuplarea
Republicii Moldova de Ucraina: Strategia ascunsă a României
Există
o întreagă discuție diplomatică în acest moment, iar România,
alături de state ca Franța și Germania, ar prefera o posibilă
decuplare a parcursului Republicii Moldova de cel al Ucrainei,
argumentându-se că Moldova ar putea fi mutată mai degrabă în
rândul statelor din Balcanii de Vest, fiind mai mică și mai ușor
de integrat. Cum vedeți această variantă?
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Republica
Moldova este mult mai pregătită în acest moment decât Ucraina ca
să implementeze aceste reforme, să ajungă la un standard care să
permită ca acel capitol de negociere să fie închis cât mai
repede. Însă o decuplare va fi destul de greu de obținut pentru că
Ucraina va fi principalul stat care se va opune. Și Kievul ar vedea
asta ca un fel de trădare a angajamentului european. Și ar fi cumva nedrept.
Pentru
că Republica Moldova, fiind și o țară mai mică, este mult mai
ușor de integrat și de „înghițit” de Uniunea Europeană. Ea
nu va necesita atâtea fonduri, schimbările structurale din
instituțiile europene vor fi minore și, având în vedere că
Moldova are o populație foarte mică, voturile pe care le va primi
datorită populației în Consiliul Uniunii Europene sau membrii în
cadrul Parlamentului nu vor schimba semnificativ balanța de putere
sau echilibrul din cadrul acestor instituții. Dar Ucraina, având o
populație foarte mare comparativ cu celelalte state candidate, are
potențialul de a afecta, într-un mod foarte important, această
balanță de putere.
Ce
se întâmplă cu fondurile europene dacă Ucraina intră în UE:
Jocurile de interese
Această
modificare a balanței de putere instituționale și financiare
explică, de fapt, rezervele profunde ascunse în spatele
discursurilor oficiale de susținere?
Când
intrăm în detalii și ne uităm, vedem tot felul de jocuri de
interese, de jocuri diplomatice, de mașinațiuni, de acțiuni prin
care unii încearcă chiar să amâne. Avem exemplul Germaniei, dar
cred că și Franța gândește la fel. Gândesc la fel și țările
așa-zise frugale din Nord, cele care duc greul în finanțarea
Uniunii Europene și care știu că intrarea Ucrainei ar însemna să
scoată mai mulți bani din vistierie, mai mulți bani publici de-ai
lor, practic.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Chiar
și state precum Polonia, Cehia, Slovacia și chiar și statele
baltice, state care, în general, au beneficiat într-o măsură
foarte mare de pe urma fondurilor structurale și s-au dezvoltat în
ultimii 15 ani, cred că simt o amenințare din partea Ucrainei. O
simt, deși nu o recunosc, iar în mod public dau asigurări că vor
susține Kievul în procesul integrării. Dar fiecare dintre ele are
propriile rezerve, în realitate. Discutăm pe fond în ce mod
consideră că integrarea Ucrainei ar putea să le afecteze propriul
lor beneficiu de pe urma participării ca membru în Uniunea
Europeană. Aceste lucruri nu sunt neapărat spuse. Cam asta ar fi
imaginea: la nivel mainstream și declarativ, toți tragem pentru
Ucraina, toți suntem de partea lor. Când ajungem să
privim la microscop puțin lucrurile, nu mai stau chiar așa.
Pericolul
populist în Europa: Ucraina, privită ca o „gaură neagră”
bugetară
Ce
riscuri politice interne pot apărea în interiorul blocului
comunitar dacă procesul este forțat sau prezentat public într-un
mod nerealist?
Dacă
ne gândim la faptul că formațiunile populiste, multe dintre ele și
eurosceptice din statele din vestul Europei, ar putea să profite de
pe urma faptului că Ucraina poate fi reprezentată ca un fel de
vulnerabilitate sau ca un fel de gaură neagră pentru bugetul
Uniunii Europene, ne putem trezi cu o provocare imensă. Ei ar putea
să construiască un discurs centrat pe ideea că banii care se duc
pentru Ucraina ar fi putut fi folosiți pentru sănătate sau pentru
alte servicii publice în propriul lor stat. Uniunii Europene îi va
fi foarte greu să „vândă” integrarea Ucrainei în statele unde
există aceste forțe populiste eurosceptice, deoarece ele vor
încerca să câștige puncte electorale de pe urma Ucrainei. Dacă
astfel de formațiuni ajung la putere, cu siguranță vor încerca să
pună frână integrării Ucrainei.
Precedentul
istoric Turcia și riscul unei stagnări pe termen lung
Există
vreun precedent istoric în cadrul UE pentru o astfel de stagnare
prelungită bazată pe argumente geostrategice care s-au blocat în
realitatea internă?
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Avem
exemplul Turciei, pentru că Turcia de foarte mult timp este un stat
candidat. S-au făcut în mare parte progrese la anumite capitole de
negocieri, dar în ultimii 15 ani negocierile cu Turcia în mare
parte au rămas pe loc, deși în anii 2000 se considera că în mai
puțin de un deceniu ea va deveni un stat membru. Și la fel, în
cazul Turciei, principalul argument era cel geopolitic, geostrategic:
că Turcia are o poziție strategică importantă pentru Uniunea
Europeană și, integrând-o, Uniunea Europeană va putea să joace
un rol mult mai important la nivel internațional.
Dar
criza economică din 2008-2009, apoi criza migranților și
evoluțiile politice interne din Turcia, ea având un regim din ce în
ce mai autoritar, toate aceste evoluții au făcut ca parcursul
Turciei pe calea integrării europene în mare parte să stea pe loc.
Și ne putem gândi că în cazul Ucrainei, atât pentru considerente
interne în cadrul Uniunii Europene (specularea ideilor populiste că
banii ar fi risipiți), dar și din probleme mai structurale, cum ar
fi modul în care Ucraina ar schimba balanța de putere în cadrul
Uniunii Europene, aceste argumente ar putea face ca integrarea
Ucrainei să dureze o perioadă foarte lungă. Deși cred că în
următorii ani vom vedea că nivelul de discurs entuziasmat în ceea
ce privește integrarea Ucrainei va rămâne la un nivel înalt.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>