• Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1

Starul Barcelonei va fi supus unui tratament intensiv pentru a se încerca recuperarea sa rapidă, însă participarea sa la restul Cupei Mondiale ar putea fi pusă în pericol.

Campion mondial cu Brazilia în 2002, Vampeta susține că problemele întâmpinate de Raphinha sunt mult mai mari și depășesc sfera fotbalului. 

Marca susține că Raphinha este „de neatins” și că va rămâne la Barcelona

În prezent comentator sportiv, fostul fotbalist a afirmat că starul Barcelonei se confruntă cu serioase probleme financiare și este „disperat” să se transfere la Al-Hilal.

Presa din Spania a făcut azi „lumină”, după câteva zile de incertitudine: „Raphinha este de neatins”, a titrat Marca.

„Deși apropiații jucătorului au negat zvonurile privind problemele financiare, acele declarații au adus noi dubii în privința viitorului lui Raphinha la Barcelona.

Catalanii urmăresc situația cu îngrijorare, dar și cu prudență. Până acum, nici jucătorul, nici vreun apropiat nu a informat clubul de o posibilă despărțire sau de presupusele probleme financiare.

Barcelona nu are habar de așa ceva. Mai departe, clubul nu are nicio intenție de a-l vinde pe Raphinha. Brazilianul e considerat un jucător-cheie în echipă, chiar dacă ultimul sezon nu a fost cel mai bun al carierei sale.”, notează spaniolii.

Natalia Belloli a intervenit, după ce Vampeta a spus că Raphinha se roagă să se transfere la Al-HilalGalerie Foto

Vampeta (52 de ani), campion mondial cu Brazilia în 2002, a spus recent că Raphinha (29 de ani) ar avea grave probleme financiare.

În prezent comentator sportiv, fostul fotbalist a afirmat că starul Barcelonei se confruntă cu serioase probleme financiare și este „disperat” să se transfere la Al-Hilal.

„Raphinha se confruntă cu o gravă problemă de familie, dar și cu dificultăți de natură financiară. Se roagă să se transfere la Al-Hilal și să rezolve problema”.

Natalia Rodrigues Belloli, soția lui Raphinha, nu s-a putut abține și a clarificat că cei doi nu se confruntă cu probleme financiare, iar totul ar fi o minciună.

Așadar, aceasta a pus capăt speculațiilor că Raphinha s-ar transfera la Al-Hilal, mai ales că mai multe cluburi din zona golfului se luptă să îi obțină semnătura.

”Sincer, mi se pare absurd că trebuie să vorbesc despre situația mea financiară. Dacă am câștiga doar 10% din cât câștigă Raphinha în prezent, tot am fi extrem de binecuvântați.

Nu văd de ce ar trebui să expun acest lucru pe rețelele sociale, pentru că sunt pe deplin conștientă de realitatea socială în care trăim.

Dacă aș face o postare în care să spun: ‘Uitați, nu sunt săracă, sunt în continuare bogată’, oamenii m-ar acuza că nu am pic de decență.

Credeam că povestea se va stinge de la sine, însă aceste zvonuri au ajuns deja și în Spania, iar acum toată lumea crede că ne confruntăm cu probleme financiare”, a declarat Natalia Rodrigues Belloli, în cadrul unui podcast în Brazilia.

Etichete: barcelona , brazilia , al hilal , cupa mondiala 2026 , raphinha

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din