-
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1
-
Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1
Luis Enrique a câștigat cu PSG trofeul Champions League în ultimele două ediții și vrea să mențină în continuare nivelul cât mai sus.
Luis Enrique îl vrea la PSG pe Federico Valverde de la Real Madrid
Luis Enrique vrea să profite de situația de pe finalul sezonului trecut de la Real Madrid și astfel l-a cerut la gruparea de la Paris pe Federico Valverde (27 de ani), căpitanul grupării madrilene.
Pe final de sezon, Federico Valverde a avut un conflict cu Aurelien Tchouameni, în urma căruia a ajuns la spital. Cei doi au transmis că au trecut peste acel moment, dar de atunci au tot apărut informații că unul dintre ei ar putea pleca de la echipă.
Chiar dacă relațiile dintre PSG și Real Madrid nu sunt cele mai bune, după transferul lui Kylian Mbappe din 2024, Luis Enrique i-a cerut lui Nasser Al-Khelaifi să înceapă discuțiile cu ”Galacticii” pentru Federico Valverde.
Alături de Joao Neves și Vitinha, Luis Enrique vrea să construiască ”cel mai bun mijloc de pe planetă” la PSG prin aducerea lui Federico Valverde, potrivit celor de la El Nacional.
Rămâne, totuși, de văzut, dacă planul lui Luis Enrique va avea șanse de reușită în perioada următoare. Federico Valverde a intrat în vacanță, după ce a fost eliminat cu naționala Uruguayului de la Cupa Mondială 2026.
Cifrele lui Federico Valverde
- 49 de meciuri a jucat Federico Valverde la Real Madrid în sezonul 2025/2026
- Opt goluri și 13 pase decisive are Federico Valverde în meciurile jucate la Real Madrid în sezonul 2025/2026
- 90.000.000 de euro este cota de piață a lui Federico Valverde, potrivit celor de la Transfermarkt
Federico Valverde e la Real Madrid din 2016, după transferul de cinci milioane de euro de la Penarol. A mai fost legitimat în carieră la cluburiule Estudiantes de La Union, Exploradores Artigas, Siete Estrellas, Carabelas și Deportivo La Coruna.
A câștigat cu Real Madrid două trofee Champions League, trei titluri în La Liga, o Cupă, trei Supercupe ale Spaniei, dar și două Supercupe ale Europei, două Cupe Mondiale ale Cluburilor și o Cupă Intercontinentală. Mai are un titlu în palmares cu cei de la Penarol.
Federico Valverde și Mina Bonino au doi copii împreună și îl așteaptă pe al treilea!Galerie Foto
Etichete: real madrid , psg , transfer , luis enrique , federico valverde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din