• Naționala lui Mircea Lucescu va participa sigur în play-off-ul Mondialului din 2026.

  • „Tricolorii” vor cunoaște în a doua parte a lui noiembrie adversarii din baraj și la începutul lui decembrie grupa posibilă la turneul final. 

Naționala e în ascensiune și cu moralul bun după 1-0 cu Austria, duminica trecută.

Dacă învinge pe 15 noiembrie, în Bosnia, va avea șanse foarte mari să încheie grupa H pe locul 2. Pentru că va face diferența la golaveraj cu San Marino, la Ploiești, pe 18 noiembrie.

Dacă pierde la Zenica, va rămâne cu posibilitatea de a participa la play-off-ul pentru Campionatul Mondial datorită Ligii Națiunilor.

România va afla adversarii din baraj la 3 zile după meciul cu San Marino

Marea diferență: de pe poziția secundă, vom intra la tragerea la sorți în urna 2 sau 3. Momentan, potrivit punctajului actual în topul FIFA, suntem în bolul 3, dar putem face un pas înainte.

Altfel, prin Nations League, vom fi trimiși direct în urna a patra, ultima, și vom înfrunta în semifinale, în deplasare, una dintre cele mai bune 4 posibile rivale, aflate în prima urnă. Acum: Italia, Turcia, Ucraina sau Polonia.

S-a aflat și când se va decide viitorul nostru imediat. Tragerea la sorți a meciurilor de baraj se va desfășura pe 21 noiembrie, la doar trei zile după sfârșitul oficial al preliminariilor.

Sediul FIFA de la Zurich Foto: Imago
Sediul FIFA de la Zurich Foto: Imago

Sediul FIFA de la Zurich Foto: Imago

Ceremonia alegerii duelurilor de play-off va avea loc la sediul FIFA de la Zurich.

26 martie 2026

este data în care România va juca semifinala barajului pentru CM. Finala va fi pe 31 martie

Cum vor intra echipele din baraj la tragerea la sorți a grupelor CM 2026

Două săptămâni mai târziu, pe 5 decembrie, va fi tragerea la sorți a grupelor turneului final CM 2026.

Trofeul pentru care vor lupta 48 de echipe anul viitor Foto: Imago
Trofeul pentru care vor lupta 48 de echipe anul viitor Foto: Imago

Trofeul pentru care vor lupta 48 de echipe anul viitor Foto: Imago

În timpul extragerii organizate la Kennedy Center, în capitala americană Washington DC, vor fi introduse în urne și patru bile cu învingătoarele celor patru baraje ale zonei Europa.

  • Câștigătoare play-off A. 

  • Câștigătoare play-off B. 

  • Câștigătoare play-off C. 

  • Câștigătoare play-off D. 

Cum noi vom afla din 21 noiembrie în ce baraj vom evolua, pe 5 decembrie vom cunoaște și posibila grupă de la Mondial. Pe cine vom înfrunta la turneul final.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport