• Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2

  • Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa IV, marți, 15:15, DGS 4

Pentru ”Selecao” a marcat el, din penalty (minutul 90+10), în timp ce golurile nordicilor au fost semnate de Erling Haaland (minutele 79, 90), ”Vikingul” care a ajuns la șapte reușite la turneul final.

În sferturile de finală, Norvegia va întâlni Anglia, care a trecut la limită de Mexic, scor 3-2, asta deși a jucat mai mult de jumătate de oră în inferioritate numerică.

Neymar, replică pentru Nyland, după Brazilia – Norvegia 1-2: ”După ce am marcat, m-am dus direct la el să-i reamintesc că eu sunt ‘Neymar’, în caz că nu știa”

Deși Neymar a executat al doilea penalty al Braziliei (primul a fost ratat de Bruno Guimaraes în minutul 14) foarte aproape de final, egalarea fiind aproape imposibilă, a existat un moment extrem de tensionat între el și portarul Norvegiei.

Nyland a încercat să-l intimideze, din dorința de a para încă o lovitură de pedeapsă, după ce i-a interzis golul lui Guimaraes la startul meciului. ”O să te opresc! O să te opresc!”, i-a transmis portarul legitimat ultima oară la Sevilla.

Neymar nu a fost impresionat de cele auzite din partea portarului de 35 de ani și i-a spus ”Ești sigur?”, ca înainte să execute să-l întrebe: ”Unde vrei să trag?”

Nyland se aștepta la o ”scăriță” din partea lui Neymar având în vedere că a rămas pe mijloc, dar brazilianul și-a ales un colț și a marcat fără probleme. Apoi s-a îndreptat către Nyland și i-a spus, cu zâmbetul pe buze: ”Nu cu mine, nu cu mine”

Brazil v Norway: Round of 16 - FIFA World Cup 2026 Neymar, după penalty-ul cu Norvegia de la Cupa Mondială / Foto: Getty Images

”Încerca să mă provoace și să-mi intre în minte, ca să mă distragă. După ce am marcat, m-am dus direct la el să-i reamintesc că eu sunt ‘Neymar’, în caz că nu știa”, a afirmat la finalul meciului Neymar.

Neymar a părăsit naționala Braziliei cu 80 de goluri în 130 de meciuri. Debutul l-a avut în 2010, pe același stadion din New Jersey, într-un amical jucat împotriva selecționatei din Statele Unite ale Americii.

”Am încercat. Am încercat. A început aici, pe stadionul Met Life, și am terminat aici. Acum s-a terminat”, a declarat Neymar la final.

Neymar, în lacrimi la finalul meciului cu Norvegia de la Cupa Mondială 2026Galerie Foto

Etichete: norvegia , penalty , neymar , cupa mondiala , brazilia , cm 2026 , nyland

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din