Universitatea Craiova este campioana României. Foto: Facebook / Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a debutat miercuri seară în preliminariile UEFA Champions League. Campioana României a învins-o cu 4-1 în deplasare pe ML Vitebsk, din Belarus, în prima manșă a turului unu preliminar.
Pe teren neutru, în Ungaria, la Mezőkövesd, campioana României a avut nevoie de doar patru minute pentru ca Baiaram să deschidă scorul cu un șut frumos, la vinclu.
Belarușii au egalat în minutul 20, cu o torpilă expediată de Gromyko, de la 25 de metri, însă oltenii au revenit în avantaj după numai patru minute. Fault al lui Bocherev asupra lui Etim, în careu, și arbitrul bosniac a dictat penalty, transformat cu siguranță de Al-Hamlawi. Repriza s-a încheiat cu un al doilea penalty primit de craioveni. Deși inițial arbitrul dictase fault în atac, analizarea fazei la VAR l-a făcut să-și schimbe decizia, iar Al-Hamlawi a stabilit scorul pauzei, în minutul 43.
Bassekou Diabate a înscris pentru Vitebsk, în minutul 58, dar golul a fost anulat pentru o poziție de ofsaid. Elevii lui Coelho au avut și ei un gol anulat, la Baiaram, în minutul 69, tot pentru ofsaid, dar Nsimba a înscris ultimul gol al meciului la ultima fază, în al treilea minut al prelunigirilor, și partida s-a încheiat cu victoria Universității Craiova, 4-1 cu ML Vitebsk, în prima manșă a turului întâi preliminar din Liga Campionilor.
Ziare.com a transmis în format LIVETEXT cele mai importante faze ale partidei dintre ML Vitebsk și Universitatea Craiova.
Scor final, 4-1 pentru universitatea Craiova.
Minutul 90+3: la ultima fază, Nsimba face 4-1 pentru Universitatea Craiova
Minutul 58: Abia intrat pe teren, Steven Nsimba este aproape de golul de 4-1, dar Pavlyucenko își salvează echipa cu o paradă.
Min. 46 Repriza a doua începe de la scorul de 3-1 în favoarea campioanei României.
3-1 la pauză pentru Universitatea Craiova
Minutul 43. Assad execută perfect încă o lovitură de pedeapsă și Universitatea Craiova conduce cu 3-1!
Minutul 24. 2-1 pentru Universitatea Craiova! Oltenii revin la conducere după un penalty transformat de Assad.
Minutul 20, 1-1: ML Vitebsk egalează cu un șut extraordinar trimis de Gromyko de la 25 de metri.
Minutul 4. 1-0 pentru Universitatea Craiova! Baiaram deschide scorul cu un șut plasat la vinclu.
Minutul 1. A început partida din Ungaria
Partida are loc la Mezőkövesd, în Ungaria cu începere de la ora 20.00. Meciul se dispută pe teren neutru deoarece cluburile din Belarus sunt obligate de UEFA să joace partidele de acasă în afara țării lor.
Echipele de start:
ML Vitebsk: Pavlyuchenko – Skibski, Volkov, Gomanov, Maskalenchyk – Gromyko, Bocharov, Mesarovic – Kontsevoi, Diabate, Bosic
Rezerve: Scherbachenya, Baranok, Ivanov, Gnaka, Cleonise, Nicholson, Zhuk, Glushkov, Balanovich
Universitatea Craiova: Popescu – Rus, Stevanovic, Romanchuk – Bancu, Anzor, Cicâldău, Teles – Baiaram, Assad, Etim
Rezerve: Maxim, Sava, Crețu, Nsimba, Băluță, Badelj, Mora, Her. Tavares, Elisor, Băsceanu, Matei, Muntean
Prima manșă a acestei întâlniri, programată azi, 8 iulie, a fost arbitrată de o brigadă din Bosnia și Herzegovina, cu Luka Bilbija la centru.
Returul este programat pe 15 iulie pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
