Articol de David Istrate – Publicat sambata, 18 octombrie 2025, 21:10 / Actualizat sambata, 18 octombrie 2025 21:19

Carlos Alcaraz (22 de ani, 1 ATP) și Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP) se vor întâlni pentru a 6-a oară în acest an, în finala Six Kings Slam, un turneu demonstrativ organizat în Riad, capitala Arabiei Saudite. Meciul va începe la ora 21:45 și va putea fi urmărit, liveTEXT, pe GSP.ro și, în direct, pe Netflix.

  • Finala mică a fost câștigată de Taylor Fritz (27 de ani, 4 ATP), care a câștigat cu 7-6 (4) primul set al confruntării cu Novak Djokovic (38 de ani, 5 ATP), după care sârbul a abandonat. Secvența inaugurală a jocului a durat o oră și 16 minute.

La fel ca în prima ediție a Six Kings Slam, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au ajuns în finala competiției. Liderul mondial, calificat direct în semifinale, a trecut doar de Taylor Fritz, în timp ce al doilea jucător al lumii i-a învins pe Stefanos Tsitsipas și pe Novak Djokovic.

Live de la 21:45. Carlos Alcaraz – Jannik Sinner, finala Six Kings Slam

Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au fost cei mai dominanți jucători ai anului, dovedind că își merită locurile în clasamentul ATP. Cei doi și-au împărțit titlurile de Grand Slam în 2025, spaniolul cucerind Roland Garros și US Open, iar italianul devenind campion la Australian Open și Wimbledon.

De asemenea, Alcaraz și Sinner s-au mai întâlnit de 5 ori în 2025, liderul mondial având un bilanț de 4-1. Alcaraz l-a învins pe rivalul său în finală la Roma, Roland Garros, Cincinnati și US Open, în timp ce victoria lui Sinner a venit în finala Wimbledon.

Dincolo de rezultatul final, miza câștigării Six Kings Slam este și una financiară. După ce fiecare participant la turneul demonstrativ din Arabia Saudită a primit câte 1,5 milioane de dolari, campionul va încasa încă un cec de 4,5 milioane de dolari.

În 2024, Sinner a fost cel care și-a trecut în cont 6 milioane de dolari, în ciuda faptului că a pierdut setul inaugural. Italianul și-a revenit, s-a impus cu 6-7 (5), 6-3, 6-3 și a câștigat titlul primei ediții a Six Kings Slam.