Sambata, 11 Iulie 2026, ora 09:12
8056 citiri
Letiția Moisescu FOTO: Antena Stars
O cunoscută cântăreață care a participat și la Vocea României și la Eurovision a fost scoasă dintr-o emisiune în direct după ce a vorbit despre metodele prin care își disciplinează cei trei copii. Declarațiile invitatei au determinat-o pe prezentatoare să oprească intervenția în direct.
Discuția a pornit de la cazul unei femei din Constanța, filmată în timp ce își agresa fiica pe o stradă din oraș. În acest context, invitații au abordat metodele de disciplinare a copiilor și limitele dintre educație și violență.
Letiția Moisescu, mama unei fetițe de șase ani și a doi băieți gemeni în vârstă de cinci ani, a afirmat că încearcă să gestioneze conflictele prin dialog și că nu consideră violența o soluție. Artista a recunoscut însă că au existat situații în care și-a pedepsit fizic copiii.
„Eu am trei copii, doi băieți gemeni și o fetiță. Fata are 6 ani, băieții au 5 ani. E o provocare când sunt 3 în loc de 1. Chiar și așa, nu merg pe premisa de a-i plesni la orice chestie sau să consider că violența rezolvă orice. Încerc să le explic pe cât posibil. Eu ridic tonul și spun: «Vorbim pe rând! Liniște!». Încerc să atenuez niște chestii pentru a nu ajunge în faza în care să îi plesnesc. Nu asta e varianta. Aș minți să spun că nu au fost situații în care le-am dat una din mers peste fund”, a declarat Letiția Moisescu, în direct, la Spynews TV Live.
Mara Bănică, prezentatoarea emisiunii, a reacționat imediat, calificând gestul drept o formă de violență. Prezentatoarea a decis apoi să încheie conversația cu artista și le-a cerut colegilor din regie: „Deci nu vreau să aud asta! Nu există! Te-ai autodenunțat! Draga mea, suntem pe poziții complet greșite! Este violență. Cu tot respectul, dacă acolo ne poziționăm, vă cer scuze. Nu mă gândeam că se ajunge aici cu discuția. Mulțumesc, vă rog să mi-o scoateți din direct! Niciodată în viața mea nu pot să tolerez niciun fel de formă de violență”, a explicat Mara Bănică.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
