Statele Unite ale Americii au declanșat o ofensivă de proporții împotriva așa-zisului extremism de stânga, la nivel global, invitând mai multe state să se alăture inițiativei. Secretarul de stat Marco Rubio a primit la Departamentul de Stat reprezentanți din 65 de țări, joi, sperând să mobilizeze sprijin global împotriva a „terorismului politic de extremă stângă”, precum mișcarea Antifa.
Administrația Trump a prezentat la eveniment și alți oficiali importanți, printre care directorul FBI Kash Patel și secretarul Trezoreriei Scott Bessent, iar Stephen Miller a rostit imediat după Rubio un discurs apocaliptic despre ideologia stângii, potrivit Washington Post.
„Terorismul de stânga se termină întotdeauna în vărsare de sânge, mizerie și suferință”, a spus Miller, schițând imaginea unor indivizi „deformați” care ar transforma societatea occidentală într-un „gulag”, dacă ar fi lăsați de capul lor.
De menționat este faptul că Stephen Miller este unul dintre ideologii MAGA, puternic influențat de neoprotestantism și promotor al unor teorii ale conspirației, fiind un adept al teoriei „The Great Replacement” (n.red. Marea Înlocuire, anume că locuitorii țărilor vestice sunt înlocuiți cu imigranți din Africa și Asia). În consecință, Miller a promovat o politică anti-imigrație extrem de agresivă, întrunind cele mai multe dintre caracteristicile unui activist de extremă-dreaptă.
După încheierea conferinței, Departamentul de Stat a anunțat restricții de viză despre care a spus că vor bloca „intrarea cetățenilor străini care finanțează, recrutează, incită sau altfel sprijină rețele teroriste, violente și criminale de extremă stângă”.
Efortul administrației Trump de a-i convinge pe oficiali de pericolele reprezentate de terorismul de extremă stângă a fost întâmpinat cu scepticism de unii aliați, care au spus că propriii lor responsabili de securitate nu evaluează amenințarea la același nivel de gravitate ca terorismul de dreapta sau cel islamist.
Trump și aliații săi au vizat mișcările de stânga din Statele Unite înaintea alegerilor parlamentare de anul acesta, președintele numindu-le „comuniste” într-un discurs la Mount Rushmore și afirmând că reprezintă o amenințare mai mare pentru țară decât al Doilea Război Mondial sau atacurile din 11 septembrie ale al-Qaeda.
Oana Țoiu, prezentă la conferința „anticomunistă”
În acest climat tensionat, presărat cu personaje din zona extremei-drepte, și în contextul în care România se confruntă cu o mare problemă când vine vorba despre manifestațiile și convingerile fasciste, ministrs de Externe, Oana Țoiu, a mers în SUA la această conferință.
Lista participanților reprezentanți ai statelor UE nu e publică în acest moment, dar potrivit informațiilor G4Media soluția găsită de mai multe state din blocul comunitar a fost să trimită oficial cu rang inferior ca să nu antagonizeze administrația Trump, dar nici să gireze o astfel de temă prin prezența miniștrilor de Externe.
„Ministrul Oana Țoiu urmează să participe, joi, 16 iulie 2026, la Conferința Ministerială pe tema resurgenței terorismului politic, la invitația secretarului de stat Marco Rubio, pentru a prezenta episoadele din istoria României în care violența politică a fost un instrument al conducerilor totalitare”, a transmis MAE pe site-ul oficial.
România face astfel jocul ideologic al administrației Trump, legitimând un război cu o falsă amenințare la nivel mondial, instrumentalizată ideologic de președintele american atât în SUA, cât și pe plan extern
Totul pentru parteneriatul strategic
„Mai ales că noi am fost acolo cu ministrul de Externe, cum era normal, sigură că este o reprezentare de nivel înalt, dar cred că povestea este oarecum simplă. Acestea nu sunt inițiative pentru ce se înâmplă la noi intern, ci pentru a menține o relație cu actuala administrație din America”
Profesorul universitar afirmă faptul că prezența la conferința lui Rubio vine cumva în continuarea gesturilor diplomatice făcute de președintele Nicușor Dan, precum prezența la așa-numitul Consiliu al Păcii și articolul publicat Newmax, publicație de extremă-dreapta din SUA.
George Jiglău spune că prezența Oanei Țoiu la Washington nu deranjează cu nimic aranjamentele pe care România le are cu celelalte state din regiune.
„În al doilea rând, apropo de fasciștii care colcăie pe la noi, care se vor înmulți în viitor, știm bine că ambiguitatea președintelui și a Președinției României, în raport cu genul acesta de idei, a fost observată din plin în ultimele luni. Pare că a fi împotriva, în ghilimele, a terorismului, extremismului de stânga este ceva care vine mănușă pe o agendă care este foarte ambiguă în privința celor care au luptat cu bolșevismul de modă veche, în trecut”, afirmă politologul.
Lectorul Universității Babeș-Bolyai spune că nu crede că Oana Țoiu, din punct de vedere ideologic, este în asentiment cu principiile administrației Trump, dar ierarhic vorbind este subordonată președinției, pe ceea ce înseamnă politica externă.
Cine sunt „comuniștii” cu care se luptă administrația Trump
Politologul George Jiglău spune că MAGA și administrația Trump asociază termenul de „extremă-stânga” cu tot ceea ce se află în sfera așa-numitei ideologii woke. „Ei asociază cu asta mult mai multe lucruri. Asociază progresismul când e vorba despre diversitate de gen sau de orientări sexuale”
„Aici, mă tem că, președintele însuși la noi, dar și alții, se regăsesc foarte bine în a respinge astfel de idei”, afirmă el.
George Jiglău concluzionează că prezența Oanei Țoiu la conferința legată de „terorismul de extremă-stânga” are implicații, pe de-o parte, diplomatice, în contextul în care România încearcă să-și consolideze relația cu SUA, dar și ideologice, prin prisma convingerilor președintelui Nicușor Dan și ale celor de la vârful statului.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent