Google Split

După ce Rosalia a fost nevoită să anuleze concertul din martie din cauza unei intoxicații alimentare, a fost anulată și mult-așteptata a doua reprezentație a lui Bad Bunny, vedeta din Puerto Rico, din cauza unei furtuni extrem de violente care s-a abătut asupra Hipodromului din Milano, transmite Corriere della Sera

– articolul continuă mai jos –

Duminică dimineață, Live Nation a anunțat că reprezentația nu va fi reprogramată și că biletele vor fi rambursate integral.

Concertul începuse de aproximativ o oră, oamenii dansau  pe peluza din fața mega-scenei, cu un omagiu adus chiar și piesei „Bella Ciao”, iar Bad Bunny mulțumea vremii, care până atunci fusese blândă: „E mult mai răcoros decât ieri”. Păcat că, imediat după aceea, au apărut câțiva  nori negri.

O primă aversă ușoară de ploaie i-a determinat pe organizatori să oprească concertul timp de 10 minute

Apoi, însă, ploaia s-a transformat în grindină, iar organizatorul a fost nevoit să întrerupă spectacolul, în timp ce zona în care se aflau cele 78.500 de persoane a fost evacuată prompt. Potrivit informațiilor furnizate de pompieri, mai mulți spectatori au fost răniți, loviți la cap de bucăți de grindină de dimensiuni mari, și au fost acordate primele ajutoare de către personalul serviciului de urgență 118.