Luni, 20 Iulie 2026, ora 16:36
1483 citiri
Dana Tapalagă – Foto Facebook, Dana Tapalagă, 18 noiembrie 2021
Actrița Dana Tapalagă, foarte cunoscută în urma rolului din filmul „După dealuri”, a murit la doar 57 de ani.
Decesul a fost anunțat de fiica actriței, în ziua de 20 iulie 2026, printr-un mesaj postat pe internet.
„Mama a plecat. Vă mulțumim din suflet pentru ajutorul pentru tot ajutorul în această perioadă”, a anunțat fiica actriței Dana Tapalagă.
Vestea decesului a întristat lumea artistică, iar o serie de prieteni au transmis mesaje de condoleanțe.
„Doamna Dana Tapalagă a plecat la Dumnezeu. E vestea care mi-a amuțit dimineața și sufletul. Am închis campania de fundraising de pe Galantom, suma rezultată din donațiile voastre este de 17.400 lei. În data de 14 iulie am transferat în avans, suma de 17.100 lei în contul dânsei. Situația era critică și nevoia financiară mare. Sâmbătă am mai făcut un transfer, sponsorizare pentru dânsa de la două societăți comerciale. Am primit de la fiul dânsei facturi medicale care justifică transferurile. Vă mulțumim pentru că ați însoțit-o cu gândul și sprijin financiar în ultima săptămână din viață! Îmi doresc ca, după chinul din ultimii ani, să își regăsească strălucirea într-o stea. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis, pe Facebook, Alina Botezatu.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
