Creșterea continuă a prețurilor pentru cipurile de memorie începe să provoace reacții în rândul producătorilor de smartphone-uri. Potrivit unui nou raport, OPPO și vivo ar fi refuzat tarifele propuse de Samsung pentru livrările de memorie DRAM din trimestrul al treilea al acestui an. Detalii avem în rândurile ce urmează!
Cele două companii chineze s-ar număra printre primii producători importanți care se opun în mod direct noilor condiții comerciale. Majorarea propusă de Samsung ar fi mai redusă decât scumpirile aplicate în precedentele două trimestre, însă producătorii nu sunt mulțumiți de scumpiri. Chiar și Apple caută alternative, cerând recent aprobarea Administrației Trump pentru a cumpăra cipuri de memorie din China.
Revenind la subiectul de azi, Samsung ar pregăti o creștere de până la 20% a prețurilor pentru memoria RAM. Producătorul sud-coreean nu a confirmat oficial această politică, însă estimările analiștilor indică majorări importante pentru DRAM, NAND Flash și cipurile LPDDR5X folosite în smartphone-uri și alte dispozitive mobile.
Furnizorii de memorii au început să prefere contractele pe perioade mai scurte, deoarece prețurile se modifică rapid. Situația pune presiune pe marjele producătorilor de telefoane, care trebuie fie să accepte costuri mai mari, fie să transfere o parte din acestea către cumpărători. Nici divizia de smartphone-uri Samsung nu ar fi ferită de această problemă. Aceasta cumpără cipuri inclusiv de la divizia de semiconductori a grupului, iar costurile ridicate ar putea contribui la apariția unor pierderi anuale.
Rezistența OPPO și vivo nu înseamnă însă că prețurile vor scădea în perioada următoare. Cererea pentru memorii destinate serverelor și sistemelor AI rămâne foarte ridicată, iar o creștere semnificativă a capacității de producție nu este așteptată prea curând.
Situația apare și pe fondul procesului deschis în Statele Unite împotriva Samsung, SK Hynix și Micron. Companiile sunt acuzate că ar fi limitat oferta pentru a menține prețurile ridicate, însă acuzațiile nu au fost demonstrate în instanță, iar cazul se află încă într-o etapă incipientă.