• Adrian Caragea (20 de ani) și-a anunțat plecarea de la Dinamo, după doi ani petrecuți în tabăra „câinilor”.


Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Transferat în vara anului 2024 de la echipa de tineret a italienilor de la Sassuolo, Caragea se desparte acum de gruparea alb-roșie.

Adrian Caragea și-a anunțat plecarea de la Dinamo

Anunțul a fost făcut chiar de tânărul fotbalist, prin intermediul unei postări de la rețelele de socializare.

„Fiecare pas își are rostul lui. Drumul continuă cu aceeași credință!”, a scris Adrian Caragea, pe Instagram.

Postarea a fost însoțită și de un mesaj de adio pentru echipa antrenată de Nuno Campos:

„Mulțumesc, Dinamo, pentru această etapă din cariera mea. Le mulțumesc colegilor, staff-ului și tuturor celor care m-au apreciat”.

Jucătorul a închis comentariile la postare. În finalul sezonului trecut a primit mai multe mesaje și comentarii negative de la fanii dinamoviști, nemulțumiți de evoluțiile sale.

În cele două sezoane petrecute la Dinamo, extrema stângă a jucat 35 de meciuri, reușind să înscrie doar două goluri.

Crescut la Academia „Gheorghe Hagi”, Adrian Caragea a fost transferat de Sassuolo în 2021, pentru care a jucat doar la echipele de tineret. Nu s-a impus în Italia și, în 2024, a ajuns la Dinamo.

450.000 de euro

este cota de piață a lui Adrian Caragea, conform Transfermarkt

În prima etapă a noului sezon din Liga 1, Dinamo a fost învinsă de Petrolul cu scorul de 1-0, iar Adrian Caragea nu a fost inclus în lotul lui Nuno Campos pentru acest meci.

VIDEO. Golul marcat de Martins în Petrolul – Dinamo 1-0

După eșecul de la Ploiești, și Maxime Sivis și-a anunțat plecarea de la Dinamo. Fundașul dreapta va pleca la Orenburg, în Rusia, iar roș-albii vor încasa 750.000 de euro în urma transferului.

Pentru „câini” urmează duelul cu Universitatea Craiova de sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20:30, din cadrul etapei #2 din Liga 1. Meciul va fi transmis liveTEXT pe GOLAZO.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport