Consiliul Concurenței a sancționat compania Euro Parts Distribution SRL și 15 francizați din rețelele de franciză epiesa.ro și targuldepiese.ro cu amenzi totale de 4,49 milioane de lei (aproximativ 881.000 de euro), după ce a constatat că aceștia au stabilit prețurile de revânzare pentru piese și accesorii auto.

Potrivit autorității de concurență, în urma unei investigații s-a constatat că, în perioada 2018–2023, francizații și-au asumat, prin clauze incluse în contractele de franciză, obligația de a comercializa în magazinele fizice piesele și accesoriile auto la aceleași prețuri afișate pe platformele online epiesa.ro și targuldepiese.ro, administrate de francizorul Euro Parts Distribution.

– articolul continuă mai jos –

Consiliul Concurenței consideră că această practică a limitat libertatea comercianților de a-și stabili independent politica de prețuri și a încălcat regulile privind concurența pe piață.

„Decizia marchează o etapă importantă în practica autorității, fiind una dintre primele sancțiuni aplicate în România în urma unei investigații privind funcționarea unui sistem de franciză. Deși franciza este un model legitim de dezvoltare comercială și presupune existența unor reguli comune privind identitatea și funcționarea rețelei, aceasta nu poate justifica restrângerea concurenței prin impunerea prețurilor de revânzare”, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Una dintre primele sancțiuni privind un sistem de franciză

Autoritatea subliniază că decizia reprezintă una dintre primele sancțiuni aplicate în România în urma unei investigații care vizează funcționarea unui sistem de franciză.

Investigația face parte dintr-o analiză mai amplă desfășurată de Consiliul Concurenței asupra mai multor rețele de franciză din România, pentru a verifica respectarea legislației în domeniul concurenței.

Conform Legii concurenței, sunt interzise înțelegerile între companii și practicile concertate care au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața românească.

Consiliul Concurenței reamintește că firmele implicate în practici anticoncurențiale pot beneficia de imunitate sau de reduceri semnificative ale amenzilor dacă cooperează cu autoritatea în cadrul programului de clemență.