Conducerea TAROM a fost revocată, după ce directorul general al fi cerut dublarea salariului la 65.000 brut. Cristian Anghel este noul director general provizoriu, arată informațiile obținute de Economedia.

UPDATE 17.20 Ministrul interimar al Transporturilor Radu Miruță a confirmat revocarea directorului TAROM și numirea lui Cristian Anghel ca director provizoriu.

– articolul continuă mai jos –

Miruță a explicat că a cerut TAROM un buget făcut pe cifre reale, după ce inițial compania venise cu un „buget ridicol de nerealist”, dar acest lucru nu s-a întâmplat. De asemenea, el a acuzat directorul demis că a întârziat demersurile către Comisia Europeană pentru modificarea planului de restructurare.

Ministrul interimar am mai precizat că astăzi a demarat procedura de selecție a conducerii TAROM conform regulilor privind guvernanța corporativă.

Postarea integrală a lui Radu Miruță:

„TAROM. Au venit cu un buget ridicol de nerealist. Am cerut și am recerut refacerea lui pe cifre reale. Nu l-au refăcut. Poate pentru că nu mai rămânea loc pentru planuri frumoase pe bani publici.
Consiliul de administrație a constatat astăzi că directorul nu a întreprins niciun demers pentru refacerea bugetului pe date reale și a întârziat nejustificat demersurile către Comisia Europeană pentru modificarea planului de restructurare, în conformitate cu realitatea pieței. Din aceste motive, a fost decisă revocarea lui din funcție.
De luni de zile, conducerea executivă a companiei, pusă de PSD, îmi cere să aprob, în calitate de acționar, un buget construit pe cifre pe care ea însăși le știe nereale. Un grad de încărcare a avioanelor de 79%, când realitatea primelor luni din 2026 arată că, pentru lunile rămase, avioanele ar trebui să fie mai pline decât permite capacitatea, în condițiile în care astăzi gradul de încărcare este de doar 65%. Un preț al combustibilului de 950 de dolari pe tonă, când compania plătește în prezent în jur de 1.500 de dolari. Cu alte cuvinte: venituri umflate și cheltuieli micșorate pe hârtie, ca totul să pară în regulă.
Nu am semnat așa ceva. Din luna mai cer, în scris, un buget realist, construit pe cifrele adevărate, așa cum sunt ele astăzi. Am trimis adresă după adresă. Răspunsul a fost, de fiecare dată, presiunea de a aproba o ficțiune, nu datele reale. Mai mult, am încercat un dialog deschis pentru a explica de ce un buget nerealist nu poate fi acceptat, dar directorul nu s-a deranjat sa participe la aceste discuții.
De ce contează? Pentru că un buget fals nu salvează o companie. O adoarme. Iar TAROM nu are nevoie de calmante, ci de adevăr: pierderi operaționale de milioane de euro în primele luni, datorii restante, o presiune uriașă generată de costul combustibilului și de întârzierile la livrarea avioanelor noi. Acestea sunt faptele. Le poți gestiona doar dacă le pui pe masă, nu dacă le ascunzi într-un tabel frumos.
Ce se întâmplă mai departe? Consiliul de administrație a numit un nou director general provizoriu, dintre angajații TAROM, in persoana dlui Cristian Anghel, directorul de operațiuni la sol și, tot astăzi, a demarat procedura de selecție competitivă, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice”.

Știrea inițială

Cristian Anghel a fost, până în prezent, Director Operațiuni Sol în cadrul TAROM.

Din ianuarie până în prezent, director general interimar al companiei de transport aerian de stat a fost Bogdan Costaș. El a fost anterior director general al ROMAERO, companie aflată în insolvență, de la conducerea căreia a plecat prin demisie.

Sindicatul a cerut revocarea CA și o nouă selecție

Sindicatul Unit TAROM (SUT) a solicitat marți ministrului interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, declanşarea procedurii de revocare a actualului Consiliu de Administraţie al companiei şi organizarea unei noi proceduri de selecţie în baza OUG privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu criterii care să asigure expertiză reală în aviaţie civilă, dar şi evaluarea modului în care actualii administratori şi-au îndeplinit indicatorii de performanţă din contractele de mandat.

Într-o scrisoare deschisă, SUT atrage atenţia că, în condiţiile în care compania traversează un moment decisiv, în care trebuie să implementeze planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, cu termen de finalizare la 30 decembrie 2026, aceasta se află la al şaptesprezecelea director general din ultimul deceniu.

Funcţia este ocupată interimar din 15 ianuarie 2026, iar procedura de selecţie pentru un mandat plin nu este nici astăzi finalizată.

Planul de restructurare are termenul de finalizare 30 decembrie 2026.

„Această instabilitate managerială cronică nu mai poate fi disociată de organul care poartă răspunderea numirii şi supravegherii conducerii executive: Consiliul de Administraţie”, se arată în document.

Sindicaliştii susţin că actualul Consiliul de Administraţie a fost învestit cu mandate de patru ani la 15 iunie 2024, însă majoritatea membrilor săi ocupau aceleaşi poziţii, în regim provizoriu, încă din anii 2021 – 2022.