-
SuperLiga: UTA Arad – Oțelul Galați, vineri, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: FC Argeș – Petrolul, vineri, 21:30, DGS 1
Lukic, care a început ca rezervă această partidă, a marcat primul gol al ardelenilor și a transmis că încă nu este la forma maximă, după participarea la Cupa Mondială 2026. De asemenea, la interviul de după meci, atacantul bosniac a vorbit și despre un eventual transfer în această perioadă de mercato.
- Marcatorii partidei U Cluj – Brann: Lukic (min. 85), Pinho (87) / Castro (40), Myhre (53)
Jovo Lukic nu se gândește momentan la un transfer în străinătate, se simte foarte bine la U Cluj
„A fost un meci foarte dificil. Ne-au presat foarte tare, aveau posesia, dar așa cum ai zis, toată lumea credea că meciul s-a terminat. În ultimele 10 minute am reușit să revenim. Ne ține în viață acest rezultat.
Nu mă simt sută la sută pregătit, dar o să reușesc de la meci la meci și o să fie ok. Nu mai știu, am avut două săptămâni vacanță. Picioarele mele sunt bine, dar plămânii sunt puțin în urmă (n.r. râde). Va fi un meci extrem de dificil la retur. Trebuie să dăm 100% ca să câștigăm fiecare duel. Trebuie să dăm tot ceea ce avem mai bun. Nu este vorba despre mine, luptăm toată echipa.
Sunt încă jucătorul lui U Cluj. Mă simt foarte bine aici și mă focusez pe ceea ce am de făcut, sper să accedem în următoarea rundă”, a declarat Jovo Lukic, la finalul partidei cu Brann.
Returul dintre U Cluj și Brann se joacă peste o săptămână, pe 30 iulie, de la ora 20:00, în Norvegia.
VIDEO Declarațiile lui Jovo Lukic, după U Cluj – Brann 2-2Declarațiile lui Jovo Lukic, după U Cluj – Brann 2-2Desfășurarea partidei U Cluj – Brann 2-2
Partida U Cluj – Brann a putut fi urmărită în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, dar și din Aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Norvegienii au început tare partida, iar ocaziile la poarta ardelenilor au început să apară încă din primele minute. U Cluj a fost periculoasă în minutul 13, când centrarea în careu a lui Stanojev a fost respinsă în corner. În replică, Castro a executat o lovitură liberă în minutul 17, când balonul a fost deviat în corner.
U Cluj a ratat o șansă uriașă de a marca în minutul 35, când Aliev nu a putut prelua balonul centrat perfect de Ștefănescu în careu. În replică, Brann a deschis scorul în minutul 40, prin Castro, care a trimis balonul în plasă după un șut puternic din interiorul careului. Astfel, Brann a intrat cu avantaj minim la cabine, scor 1-0.
Norvegienii au continuat să joace extrem de tare și în repriza secundă, iar ocaziile au apărut imediat. Myhre a făcut 2-0 în minutul 53, după ce a scăpat singur în careul ardelenilor. U Cluj a schimbat nu mai puțin de 4 jucători apoi, iar noii intrați și-au adus aportul pe teren.
Jovo Lukic a redus din diferență în minutul 85, iar peste două minute Pinho a egalat! U Cluj putea chiar câștiga partida, însă Ștefănescu a lovit bara transversală. Calificarea se va decide peste o săptămână, în Norvegia.
VIDEO REZUMAT U Cluj – Brann 2-2, în turul 2 preliminar din UEFA Conference LeagueVIDEO REZUMAT U Cluj – Brann 2-2, în turul 2 preliminar din UEFA Conference League
Etichete: u cluj , brann , jovo lukic , reactii u cluj brann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din