Zoom
Mitologii corecte politic. Odiseea – Momente alese mai bine decît filmul lui Nolan
I. Ulise și oștenii săi ajung, purtați de vînturi, în Tracia, aliată a lui Priam. Războiul s-a sfîrșit, Troia a fost prădată, întrebarea logică e ce să facă acum?
– Facem exact ce ar face orice greci civilizați ca noi, grăi Ulise.
– Mai exact?
– Mai exact, furăm, jefuim și violăm!
– De ce???
– Păi, dacă tot sîntem aici… Hai, băieții, e păcat de Dumnezeu să stăm așa, de lemn, Thanassos!
– Ulise, noi sîntem păgîni!
– Da, dar urmașii noștri vor fi creștini.
– Uite, vezi, altfel mergi la ciordit cu un lider vizionar…
II. Ulise și ai săi ajung în peștera ciclopului Polifem, din care scapă după ce îi scot monstrului ochiul. Ajunși cu bine la corăbii, grecii ies în larg, iar Ulise strigă:
– Și să știi, Polifem, că ăla care te-a orbit nu e Nimeni, așa cum te-am mințit! De fapt, sînt eu, Ulise, regele din Itaca!
– Îți mulțumesc pentru sinceritate, Ulise, se vede că ești cel mai deștept dintre ahei. Sînt sigur că această dezvăluire nu-ți va dăuna absolut deloc în timp ce pleci iarăși pe mare, unde stăpînește tatăl meu, Poseidon!
– Așa m-am gîndit și eu, Polifem, pur și simplu n-are cum! La bună vedere!
– Drumuri bune!
Undeva, pe o stîncă, stă mîndră zeița Atena, trăgîndu-și o palmă peste frunte, în timp ce murmură:
– Bă, ești prost?
III. Ulise ajunge în ospeție la zeul vînturilor, Eol, pe care îl convinge să-i dea toate vînturile legate, în desagă, să nu care cumva să-l pască vreo furtună în drumul spre Itaca. Ulise apoi adoarme înapoi la bord, iar oamenii săi deschid desaga.
Ulise se trezi într-un vuiet asurzitor.
– Leonida, ce se întîmplă? întrebă el.
– Am scăpat un vînt, mărturisi vinovat Leonida.
– (neîncrezător) Un vînt, Leonido?
– (și mai vinovat) Bine, am scăpat mai multe vînturi.
– (și mai neîncrezător) Mai multe vînturi?
– (resemnat) Agamisou, m-ai prins, am scăpat toate vînturile posibile!
– Spui asta ca un eufemism pentru o glumă de mitocani?
– Nu, spun asta ca urmare profund naturală a lui „mi-am băgat nasul în traista de vînturi a lui Eol”.
– Știu că despre greci umblă niște stereotipuri greșite și jignitoare, dar ce te-ar face să-ți bagi nasul în traista de vînturi a lui Eol?
– Am crezut că înăuntru e băutură.
– Leonida, tu ești român!
– Da, eu sînt, de fapt, un personaj dintr-o piesă de Caragiale.
– Și ce cauți în Odiseea?
– Am plecat la muncă în străinătate, că la noi stăpînesc dacii liberi și e o sărăcie de mănînci numai brînza de pe viezure!
