• SuperLiga: Dinamo – Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:30, DGS 1

  • SuperLiga: Farul – Corvinul, sâmbătă, 17:30, DGS 1

Noul director sportiv Paolo Maldini s-a întâlnit cu Pep Guardiola weekendul trecut, dar spaniolul a spus că ar prefera să ia o vacanță. Apoi, legendarul fundaș central l-a contactat și pe Carlo Ancelotti, dar nici conaționalul său nu i-a dat un răspuns pozitiv. 

Carlo Ancelotti a refuzat postul de selecționer la echipa națională a Italiei 

Presa din Italia a anunțat joi seară că federația a bătut la ușa lui Carlo Ancelotti, iar vineri dimineață s-a aflat și răspunsul antrenorului de 65 de ani. 

Fabrizio Romano a anunțat pe Twitter că răspunsul lui „Don Carlo” a fost unul negativ. Deși țara lui i-a cerut ajutorul în cel mai dificil moment din istoria ei, antrenorul a transmis că vrea să își ducă la bun sfârșit angajamentul cu Brazilia. 

Ultima dată antrenată de Gennaro Gattuso, Italia a ratat de trei ori consecutiv calificarea la Cupa Mondială.

În mod tradițional, Squadra Azzurra este una dintre cele mai titrate națiuni din fotbal, cu patru Cupe Mondiale în palmares, la egalitate cu Germania și depășită doar de Brazilia, cu cinci. 

Carlo Ancelotti mai are patru ani de contract cu Brazilia

La scurt timp după eliminarea Braziliei, federația a anunțat că nu îl va da afară pe Carlo Ancelotti și că acesta își va duce la bun sfârșit contractul scadent pe 31 iulie 2030. 

Asta înseamnă că antrenorul italian va conduce „Selecao” atât la Copa America din 2028, cât și la următoarea Cupă Mondială, care va avea loc peste patru ani. 

Carlo Ancelotti a preluat echipa națională a Braziliei pe 26 mai 2025 și de atunci a condus-o în 17 meciuri. 

Bilanțul său este de zece victorii, trei remize și patru eșecuri, cu 36 de goluri marcate și 15 primite. 

Romario l-a făcut praf pe Carlo Ancelotti, după ce Brazilia a fost eliminată în optimi la Cupa Mondială 

În urma eșecului cu Norvegia, scor 1-2, unii l-au găsit vinovat pe Carlo Ancelotti. Printre ei s-a numărat și Romario, care l-a criticat extrem de dur pe antrenorul italian. 

„I-aș fi rupt contractul. După meci, dacă eram eu președinte, m-aș fi dus direct în vestiar: ‘OK, mulțumim mult, la revedere și du-te naibii. Dă-mă în judecată și vedem ce se întâmplă’.

Nu există ca Ancelotti să mai fie selecționerul echipei naționale a Braziliei după acest circ, după această rușine pe care a provocat-o.

V-am mai zis-o de trei emisiuni încoace, o s-o spun și acum. E inacceptabil, ceva trebuie să se schimbe. Nu putem să continuăm așa!

L-am avut pe Scolari, care a câștigat Cupa Mondială și a rămas. L-am avut pe Dunga, a pierdut și a plecat. L-am avut pe Tite, care a pierdut, a rămas și a pierdut din nou.

Acum îl avem pe acest blestemat de Ancelotti, care a pierdut și care acum va continua să o facă”, a declarat Romario, citat de presa din Franța

  • Romario a câștigat Cupa Mondială cu Brazilia, în 1994, când a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului final. 

Etichete: brazilia , carlo ancelotti , selectioner italia

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din