Duminica, 26 Iulie 2026, ora 13:09
15619 citiri
Grecia percepe taxă pentru reziliență climatică UE FOTO Pexels
Autoritățile elene aplică o taxă suplimentară tuturor turiștilor care își fac vacanța în Grecia, indiferent de insulă sau tipul de cazare ales. Taxa de Reziliență Climatică a fost introdusă pentru a finanța lucrări de prevenire, dar și reconstrucție în urma dezastrelor naturale. Valoarea ei depinde de tipul unității de cazare și de sezon.
Grecia se confruntă tot mai des cu valuri de căldură extreme, incendii și fenomene meteo severe, în special pe litoral și pe insule. Banii colectați din această taxă sunt folosiți pentru protejarea acestor destinații, potrivit Știrile ProTV.
Valoarea taxei diferă în funcție de tipul unității de cazare, categoria acesteia și perioada din an.
În perioada aprilie – octombrie, hotelurile de 1-2 stele percep 2 euro/noapte, hotelurile de 3 stele – 5 euro/noapte, hotelurile de 4 stele – 10 euro/noapte, iar hotelurile de 5 stele: 15 euro/noapte.
În perioada noiembrie-martie, hotelurile de 1-2 stele percep 0.50 euro/noapte, hotelurile de 3 stele – 1,50 euro/noapte, hotelurile de 4 stele – 3 euro/noapte, iar hotelurile de 5 stele: 4 euro/noapte.
În cazul apartamentelor și camerelor autorizate, în sezonul de vară taxa percepută este de 2 euro, iar în extra-sezon de doar 0,50 euro/noapte.
Taxa se aplică pentru întreaga unitate de cazare, nu pentru fiecare persoană. Astfel, dacă într-un apartament sau într-o vilă sunt cazați mai mulți membri ai unei familii sau ai unui grup, valoarea taxei rămâne aceeași.
În cele mai multe cazuri, Taxa pentru Reziliență Climatică se plătește direct la unitatea de cazare, fie la check-in, fie la check-out. De obicei, aceasta nu este inclusă în prețul afișat atunci când faci rezervarea online, dar nu este obligatoriu.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
