• UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1

  • UECL: CFR Cluj – Alashkert, joi, 21:30, DGS 1

Botoșani – Rapid este programat de la ora 21:30 și poate fi urmărit în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă în Google Play și App Store), exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.

Daniel Pancu l-a lăsat rezervă pe Alexandru Dobre la Botoșani – Rapid!

În alcătuirea echipei de start, Daniel Pancu a operat mai multe modificări comparativ cu runda inaugurală, forțat și de accidentări și de plecări.

Andrei Borza și Jakub Hromada, vânduți la Corum FK, respectiv Iraklis, au fost înlocuiți cu Robert Sălceanu și Cătălin Vulturar, în timp ce Răzvan Onea, accidentat, i-a lăsat locul lui Denis Ciobotariu.

Dar surprizele au apărut în atac! Dacă la disputa cu Sepsi trio-ul ofensiv a fost Alexandru Dobre – Borisav Burmaz – Mohammed Kamara, niciunul dintre cei trei nu va mai începe titular cu Botoșani!

Pancu mizează pe Olimpiu Moruțan – Timotej Jambor – Claudiu Petrila. Dacă în sezonul trecut Dobre era aproape de neatins la Rapid, când a fost și căpitan pentru cea mai mare parte a sezonului, acum nu mai are același statut.

Constantin Gâlcă i-a luat banderola pe finalul stagiunii, înainte să fie demis, iar Daniel Pancu nu i-a înapoiat-o, ci l-a numit căpitan pe Lars Kramer, cel care se află de doar un an în Giulești.

Echipele de start de la Botoșani – Rapid, etapa a doua din SuperLiga

Botoșani (4-2-3-1): Anestis – Ilaș, Miron, Diarra, Creț – Papa, Petro – Mitrov, Ongenda, Mailat – Dumiter

Rezerve: Gurău, Bayeye, Diaw, Sadiku, Țigănașu, Bordeianu, Lucas De Vega, Bodișteanu, Ștefan, Markovic, Kovtalyuk, Sorodoc

Antrenor: Marius Croitoru

Rapid (4-3-3): Aioani – Ciobotariu, Pașcanu, Kramer, Sălceanu – Grameni, Vulturar, Bubanja – Moruțan, Jambor, Petrila

Rezerve: Ungureanu, Senciuc, Graovac, Ignat, Niculcea, Șucu, Dobre, Celik, El Sawy, Kamara, Burmaz, Kodor

Antrenor: Daniel Pancu

Ce spunea Alexandru Dobre despre faptul că nu mai e căpitanul Rapidului

”Pancu este un tip care ne ține în priză, ne motivează și ne inspiră să dăm tot ce avem mai bun. Nu mă afectează faptul că nu mai port banderola. La Rapid suntem mai mulți lideri și contează să formăm un grup unit. Trebuie să fim mai uniți în momentele grele și să nu mai irosim puncte în anumite meciuri”, declara Dobre, după 1-0 cu Sepsi.

În 42 de meciuri (3253 de minute) jucate în 2025/2026 la Rapid, Alex Dobre a reușit 17 goluri și un assist. Are o cotă de piață de trei milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.

Etichete: echipa de start , daniel pancu , botosani rapid , alexandru dobre , video botosani rapid

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din