Digi Communications a bifat o premieră importantă la Bursa de Valori București. Conform ZF.ro, valoarea de piață a operatorului de telecomunicații a depășit pragul de 20 de miliarde de lei. Evoluția vine după o perioadă foarte bună pentru acțiunile companiei, care s-au apreciat cu aproximativ 90% de la începutul anului 2026. Mai jos avem detalii!
În ultimele 12 luni, creșterea titlurilor Digi a ajuns la 132%, compania devenind astfel una dintre cele mai performante prezențe de la BVB. Interesul investitorilor a fost susținut în special de perspectivele unei posibile listări a Digi Spain, subsidiara grupului care activează pe piața spaniolă.
La un preț de 69,6 lei pentru o acțiune, participația deținută de Zoltán Teszári, acționarul majoritar al grupului, este evaluată la aproximativ 12 miliarde de lei, echivalentul a circa 2.45 miliarde de euro. Acesta controlează 60.1% din totalul de 291.2 milioane de acțiuni ale companiei.
La începutul anului, același pachet era evaluat la aproximativ 7.7 miliarde de lei. Astfel, valoarea investiției sale a crescut în numai câteva luni cu peste 4.3 miliarde de lei. Separat, participația sa în Digi Spain ar depăși valoarea de un miliard de euro.
Din punct de vedere financiar, Digi Communications a raportat pentru primul trimestru din 2026 venituri consolidate de 583 de milioane de euro, în creștere cu 10%. EBITDA ajustată a urcat cu 15%, la 161 de milioane de euro, însă grupul a încheiat trimestrul cu o pierdere de 14.5 milioane de euro.