Primele purtabile smart de pe piață prindeau contur în urmă cu aproximativ 12-13 ani. Garmin prezenta la CES în luna ianuarie a anului 2014 Garmin vivofit, prima brățară fitness din portofoliu, creată special pentru a concura cu modele Fitbit și Nike la acea vreme. Era un dispozitiv compact, subtil, cu un display de mici dimensiuni integrat.

Ulterior Garmin a început să se axeze pe extinderea ecosistemului wearable, prezentând o mulțime de smartwatch-uri, unele chiar cu display-uri generoase și foarte luminoase, în 2025 fiind prezentat chiar primul smartwatch cu panou microLED din lume (Garmin Fenix 8 Pro). Trendurile se schimbă însă, iar sportivii de performanță încep să aprecieze mai mult device-urile ușoare, discrete, ce se concentrează exclusiv asupra monitorizării activității, recuperării și somnului.

Pornind de la această idee, a luat naștere Garmin CIRQA, brățară pentru fitness cu senzori avansați, dar fără ecran. Este un produs destinat mai puțin utilizatorului care își dorește un smartwatch cu ecran și notificări, fiind orientat spre sportivul care nu vrea să fie deranjat în timpul antrenamentelor. Am folosit Garmin CIRQA timp de câteva zile, iar acum a venit momentul să aflăm ce are de oferit brățara comercializată la suma piperată de 1049 de lei.

Unboxing

Garmin CIRQA - Unboxing (galerie)Garmin CIRQA – Unboxing (galerie)

Brățara sosește într-o cutie caracteristică Garmin, de culoare gri. Pe lângă produs în sine primim un cablu de încărcare cu port USB-C și mufă Garmin proprietară + documentație. Experiența de unboxing e simplă, iar brățara a venit gata încărcată, fiind pregătită pentru a fi conectată la smartphone prin aplicația Connect.

Design și confort

Garmin CIRQA folosește un modul compact, cu dimensiuni de 27 x 47 x 9 mm, montat pe o curea textilă ComfortFit. Modulul cântărește doar 14.8 grame, iar greutatea totală ajunge la aproximativ 21 de grame, în funcție de dimensiunea aleasă. Pe hârtie, cifrele sunt bune. În utilizarea de zi cu zi, diferența față de un smartwatch clasic este și mai evidentă. 

CIRQA se simte ca o brățară textilă de care ajungi să uiți în timpul utilizării. Este suficient de comod pentru a fi purtat în timpul zilei, la antrenamente și mai ales noaptea. Am testat în trecut și Garmin Index Sleep Monitor, un device orientat exclusiv spre somn și urmărirea activității în timpul odihnei. De această dată Garmin pare că a „lustruit” experiența, oferind și opțiuni extinse de monitorizare, prin intermediul unui device chiar mai compact si mai comod.

Garmin CIRQA - Fotografii Mobilissimo.ro (galerie)Garmin CIRQA – Fotografii Mobilissimo.ro (galerie)

Personal folosesc un smartwatch Garmin Instinct 3, dificil de purtat în nopțile călduroase de vară. Nu am avut această problemă cu CIRQA, dar recunosc că „m-am trezit” în scenariul de a încerca să apăs scurtătura pentru lanternă, uitând că port de fapt această brățară în locul smartwatch-ului meu. 

Brățara este disponibilă în dimensiunile S/M și L/XL, acoperind încheieturi cu circumferințe între 120 și 240 mm. Există și multe variante de culoare, printre care negru, Captain Blue, French Grey și Mauve. Modulul despre care discutăm are o carcasă fabricată din polimer ranforsat cu fibre și oferă certificare 5 ATM, astfel că brățara poate fi purtată la duș sau în timpul înotului.

Cum e interacțiunea?

Absența ecranului este întreaga idee din spatele CIRQA. Nu primești notificări, nu verifici vremea, nu răspunzi la mesaje și nu ești tentat să urmărești permanent numărul de pași sau pulsul. În schimb, Garmin a păstrat un buton fizic. Prin apăsarea lui poți porni înregistrarea unei activități, iar o vibrație confirmă comanda. La final, apeși din nou pentru a opri sesiunea.

Această abordare este mai practică decât pornirea fiecărui antrenament din aplicația telefonului. Trebuie doar să apeși butonul și poți începe să te miști. Nu există meniuri, liste de sporturi sau ecrane prin care trebuie să navighezi înaintea unei alergări. Dispozitivul recunoaște activitatea și îți oferă informații post-antrenament în aplicația mobilă Garmin Connect.

Pe de altă parte, lipsa display-ului se simte dacă ești tentat să vezi ritmul, distanța, pulsul sau durata antrenamentului. Pentru alergătorii care își adaptează efortul pe baza acestor informații, CIRQA nu poate înlocui complet un smartwatch. O văd mai degrabă ca pe un dispozitiv complementar sau ca pe o soluție orientată spre cei care preferă să analizeze datele după antrenament.

Monitorizare și funcții sportive

Lista de funcții este surprinzător de extinsă pentru un dispozitiv atât de simplu la exterior. CIRQA monitorizează pulsul continuu, pulsul în repaus, stresul, rata respiratorie, saturația oxigenului din sânge, temperatura pielii și variațiile HRV. Sunt disponibile și funcții Garmin deja cunoscute, precum Body Battery, scorul de somn, Sleep Coach, Training Readiness, nivelul de solicitare, durata de recuperare, efectul antrenamentului și estimarea VO2 Max pentru alergare.

Lipsa ecranului nu înseamnă lipsa funcțiilor. CIRQA colectează mare parte dintre informațiile pe care le-ai aștepta de la un ceas Garmin modern și le organizează în aplicația Garmin Connect. Brățara recunoaște o gamă foarte largă de activități, printre care: alergare, ciclism, înot, forță, HIIT, yoga, Pilates, sporturi de iarnă, sporturi cu rachetă, drumeții, canotaj, box sau arte marțiale mixte. Există chiar profiluri pentru golf, pescuit, echitație și jocuri.

Garmin CIRQA - Aplicația Connect (galerie)Garmin CIRQA – Aplicația Connect (galerie)

CIRQA nu are însă GPS integrat. Pentru traseu, distanță și ritm bazate pe GPS trebuie să folosească poziționarea telefonului. E un compromis de care alergătorii ar trebui să țină cont, întrucât fără telefon nu va exista o înregistrare GPS completă. 

Garmin CIRQA bifează și conectivitate ANT+, care permite transmiterea pulsului către alte dispozitive compatibile. Brățara poate deveni astfel un senzor de puls discret pentru un computer de bicicletă sau pentru un alt echipament Garmin.

Garmin Connect și abonamentul Connect+

Experiența se mută aproape complet în Garmin Connect. Acolo verifici somnul, nivelul de energie, recuperarea, activitățile și evoluția indicatorilor de sănătate. Aplicația Garmin rămâne una dintre cele mai bogate platforme de fitness, dar cantitatea mare de date poate părea copleșitoare pentru un utilizator nou. CIRQA nu este neapărat o brățară simplă din punctul de vedere al analizei, chiar dacă interacțiunea fizică este minimalistă.

Un aspect de luat în calcul este Garmin Connect+. Anumite funcții de ghidare și antrenament, precum Garmin Fitness Coach, dashboarduri și sugestii personalizate bazate pe AI, sunt accesibile printr-un astfel de abonament.

Funcțiile esențiale de monitorizare și analiză sunt prezente și fără Connect+, ceea ce diferențiază CIRQA de produse construite aproape complet în jurul unui abonament, mai exact brățara celor de la WHOOP, respectiv Fitbit Air. La un preț de peste 1000 de lei, faptul că o parte dintre funcțiile software mai avansate necesită o plată suplimentară poate deranja.

Autonomie și încărcare

Garmin promite până la 10 zile de autonomie, iar acesta este unul dintre punctele forte ale brățării. Autonomia bună este importantă nu doar pentru comoditate, ci și pentru continuitatea datelor. O brățară destinată monitorizării recuperării și somnului devine mai puțin utilă dacă trebuie dată jos la fiecare două zile.

Încărcarea se face cu un conector Garmin proprietar. Nu este la fel de comod ca un port USB-C și presupune să nu pierzi cablul dedicat, dar utilizatorii care au produse Garmin s-ar putea să dețină un astfel de accesoriu deja. 

Cui i se adresează?

Garmin CIRQA are sens în primul rând pentru sportivii care vor monitorizare continuă, dar nu vor un ecran care să le distragă atenția. Este potrivită și pentru cei care poartă un ceas clasic, dar doresc în paralel date de sănătate și fitness. Poate fi interesantă inclusiv pentru utilizatorii unui ceas Garmin care vor ceva mai confortabil pe timpul nopții sau în zilele de recuperare. 

Nu este însă alegerea ideală pentru cine caută unicul dispozitiv sportiv de la încheietură. Lipsa GPS-ului integrat, imposibilitatea de a consulta informații în timp real și dependența de telefon pentru analiză îi limitează caracterul independent.

Concluzii

Garmin CIRQA este un produs de nișă. Nu încearcă să fie un smartwatch fără ecran, ci un senzor discret care lucrează „în fundal”. Confortul este excelent, autonomia de până la 10 zile se potrivește foarte bine conceptului, iar platforma Garmin oferă suficiente date pentru sportivi avansați. Butonul fizic este o adăugare inspirată și face pornirea antrenamentelor mai naturală decât în cazul altor brățări fără ecran de pe piață.

Prețul de 1049 lei este însă ridicat, mai ales în condițiile în care nu avem GPS integrat, iar anumite funcții de antrenament sunt păstrate pentru Garmin Connect+. CIRQA nu înlocuiește un ceas sportiv pentru cei care au nevoie de informații live, navigație sau control direct asupra antrenamentului.

Pentru utilizatorul potrivit, tocmai aceste absențe reprezintă însă atracția principală. Garmin CIRQA monitorizează corpul fără să solicite atenție. O porți, te antrenezi, dormi, iar datele te așteaptă în aplicație atunci când ești pregătit să le analizezi.

Pro:

  • Confort excelent și greutate redusă;
  • Autonomie de până la 10 zile;
  • Monitorizare avansată a somnului, recuperării și efortului;
  • Buton fizic pentru pornirea rapidă a activităților;
  • Integrare foarte bună în ecosistemul Garmin;
  • Rezistență la apă de 5 ATM.

Contra:

  • Preț ridicat;
  • Nu are GPS integrat;
  • Nicio informație vizibilă în timpul antrenamentului;
  • Dependență mare de aplicația Garmin Connect;
  • Unele funcții necesită abonament Connect+;
  • Folosește un încărcător proprietar.

Preț și disponibilitate

După cum am specificat încă din introducere, Garmin CIRQA costă 1049 de lei pe site-ul oficial Garmin. Primești 5% discount dacă folosești codul „MOBI5” la check-out, astfel că ajunge la puțin sub 1000 lei.