-
SuperLiga: Voluntari – UTA, sâmbătă, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Petrolul, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Clubul de mare tradiție din Franța avea datorii de zece milioane de euro și urma să intre în faliment dacă nu achita integral suma până la 31 iulie. În cele din urmă, acest lucru s-a întâmplat in extremis, chiar în ultima zi, iar Bordeaux a primit o nouă șansă.
Bordeaux a fost cumpărată cu un euro și a plătit apoi integral datoriile de zece milioane
Presa din Franța a anunțat vineri seară că Gerard Lopez a vândut clubul companiei de investiții britanice Sparta Capital cu un singur euro.
Suma este simbolică, dar în realitate englezii au avut de scos din buzunare zece milioane de euro, atât cât reprezenta datoria plătită în aceeași zi, pentru evitarea falimentului.
Așadar, acum este de așteptat ca Federația de Fotbal din Franța să confirme că Bordeaux poate fi reintegrată în ligile naționale.
Amintim că, la mijlocul lunii trecute, Bordeaux a fost retrogradată din liga a patra în liga a șasea, adică la nivel regional.
- Din istoria recentă a lui Bordeaux a făcut parte și un român. Alexi Pitu a fost cumpărat de la Farul cu două milioane de euro, în 2023, și lăsat liber de contract la doar un an distanță.
Bordeaux a ieșit de șase ori campioană în Franța
Înainte să înceapă declinul, Bordeaux a câștigat șase titluri în Franța, precum și patru cupe, trei cupe ale ligii și două supercupe.
Echipa înființată în 1881 a reprezentat Franța de multe ori în cupele europene și a obținut rezultate bune.
Printre cei mai celebri jucători care au reprezentat culorile alb-bleumarin se numără Zinedine Zidane, Bixente Lizarazu, Jean Tigana, Christophe Dugarry și Alain Giresse.
Bordeaux a fost retrogradată în liga a doua la capătul sezonului 2021/2022, iar de apoi echipa a luat-o la vale constant, până în liga a șasea, din cauza problemelor financiare.
Ultimul mare rezultat al lui Bordeaux a fost în 2013, când a câștigat Cupa Franței. În cupele europene juca ultima dată în 2019, în Europa League.
Reacția noilor patroni de la Bordeaux, după ce au salvat clubul de la faliment
Trei oameni se află acum în spatele echipei, James Bord, Dominique Delport și Vincent Bollore.
„Sunt incredibil de mândru și onorat să conduc această echipă ca președinte, cu ambiția de a scrie un nou capitol. E un club cu care am crescut și care e parte din istoria fotbalului francez”, a declarat Dominique Delport.
James Bord a promis că va readuce la Bordeaux gloria anilor de altădată:
„Bordeaux a jucat un rol iconic în fotbalul francez, iar oamenii din oraș merită un club în vârful primei ligi. Comunitatea asta nu doar că a livrat trofee și momente de neuitat, dar a și produs antrenori și jucători care au condus naționala Franței pe culmile succesului.
Fanii au îndurat mult în ultimii ani, dar au rămas loiali. Avem un drum lung înainte, dar credem că, prin această decizie de business, și cu focus pe academie, cu răbdare, putem readuce Bordeaux acolo unde îi este locul”.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din