03.08.2026, 20:30

  • SuperLiga: U Cluj – Botoșani, luni, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Farul, luni, 21:30, DGS 1

Universitatea Cluj și FC Botoșani , meci din cadrul etapei a treia din SuperLiga României, s-a terminat cu victoria ardelenilor, scor 2-1.

  • Duelul a putut fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, în format LIVE VIDEO pe digisport.ro, dar și din aplicația Digi Sport.

U Cluj – FC Botoșani 2-1. Ardelenii au întors scorul! Formația lui Marius Croitoru rămâne cu un singur punct

Universitatea Cluj s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la FC Botoșani, după un meci în care gazdele au dominat prima repriză și au ratat cele mai mari ocazii, însă ardelenii au întors rezultatul după pauză.

Partida a început cu un moment delicat în minutul 9, când portarul Anestis s-a accidentat la mână în urma unei faze de atac a oaspeților. După aproape cinci minute de îngrijiri medicale, goalkeeperul a rămas pe teren.

Prima mare ocazie a aparținut ardelenilor, însă apoi Botoșaniul a preluat controlul. Codrea a respins de pe linia porții la cea mai mare șansă a gazdelor, iar Mailat a trimis în bară în minutul 35.

Superioritatea moldovenilor s-a văzut și pe tabelă în minutul 38, când Dumiter a deschis scorul după o pasă a lui Ongenda. Până la pauză, Mailat a mai ratat o oportunitate importantă, iar Lefter a intervenit excelent.

După revenirea de la vestiare, Universitatea Cluj a schimbat complet jocul. Alibek Aliev a egalat în minutul 50 dintr-o lovitură de la 11 metri, iar oaspeții au pus tot mai multă presiune pe defensiva botoșănenilor.

Golul victoriei a venit în minutul 74. Oucasse Mendy a înscris cu o lovitură de cap și a adus toate cele trei puncte pentru formația lui Ioan Ovidiu Sabău.

FC Botoșani a avut ocaziile mai clare în prima repriză și a intrat în avantaj la pauză, însă ardelenii au avut o reacție excelentă în partea secundă și au reușit să întoarcă rezultatul.

Clasamentul din SuperLigă Captură de ecran 2026-08-03 203955 Clasamentul SuperLigii, după ”U” Cluj – FC Botoșani / Foto: Captură Flashscore.ro Video rezumat ”U” Cluj – FC Botoșani 2-1VIDEO rezumat ”U” Cluj – FC Botoșani 2-1, în etapa a treia din SuperLigă

ȘTIREA INIȚIALĂ

După primele doupă etape, Universitatea Cluj se află pe locul al 12-lea în clasament, trei puncte acumulate.

Botoșani stă și mai rău în clasament, pe locul 14, cu doar două puncte acumulate din două remize: 2-2 cu Voluntari și 1-1 contra Rapidului. 

La 38 de ani, Dan Nistor este față-n față cu un adevărat record. Concret, dacă va juca, mijlocașul celor de la U Cluj îl va egala pe Ionel Dănciulescu la numărul de prezențe în prima divizie, mai exact 515. 

”177 de partide pentru Pandurii, 17 pentru CFR, 95 pentru Dinamo, 105 pentru Universitatea Craiova și alte, momentan, 120 pentru Universitatea Cluj alcătuiesc impresionanta carte de vizită, la nivel de primă ligă, a mijlocașului ofensiv originar din Rucăr. În peste 16 ani de activitate în primul eșalon, Nistor a reușit să marcheze 71 de goluri și să contribuie cu 114 pase decisive, fiind doar al doilea fotbalist din toate timpurile care depășește borna de 500 de meciuri, după cel cu care împarte poziția de lider, Ionel Dănciulescu”, au notat cei de la U Cluj pe site-ul oficial.

Captură de ecran 2026-02-14 190434 Dan Nistor a bifat meciul 500 în prima divizie din România / Foto: captură Digi Sport

”E un meci foarte important pentru noi, pentru a încerca să câștigăm trei puncte. Botoșani este o echipă bună. Am văzut meciul cu Rapid și, cunoscându-l și pe Marius Croitoru, este o echipă care joacă fotbal și căreia îi place să paseze. E un lucru pozitiv pentru a vedea un meci deschis, un fotbal plăcut.

Importante pentru noi sunt cele trei puncte. Venim după un grup de opt meciuri, tot la 3-4 zile, dar acum mă gândesc doar la ce trebuie să facem mâine și sper că băieții vor intra montați pe teren, cu ambiție, cu dăruire, pentru a câștiga acest joc.

Nu va fi ușor, pentru că Botoșani a jucat bine și cu Rapid și, chiar dacă a egalat în ultimele minute din penalty, mi-a plăcut ce am văzut”, a spus Cristiano Bergodi la conferința de presă. 

U Cluj – FC Botoșani, LIVE VIDEO, 18:30, Digi Sport 1. Echipele probabile

U Cluj: Michail – Chipciu, Codrea, Cristea, Mikanovic – Bic, Drammeh – Mendy, Nistor, Macalou – Lukic

Antrenor: Cristiano Bergodi

FC Botoșani: Anestis – Creț, Diarra, Miron, Ilas – Petro, Papa – Mailat, Ongenda, Mitrov – Dumiter

Antrenor: Marius Croitoru