Încep să cred că accesoriile pentru iPhone încep să devină aproape la fel de interesante ca telefoanele. Baseus tocmai a prezentat noua colecție Dark Cherry, inspirată de culoarea despre care se zvonește că va debuta pe viitorul iPhone 18 Pro. Dincolo de aspect, compania vine și cu câteva produse care chiar merită atenție, în special un încărcător GaN de 100W și două baterii externe magnetice.

Vedeta colecției este PicoGo 100W GaN Charger. Ce are special? În primul rând dimensiunile. Baseus spune că este considerabil mai compact decât majoritatea încărcătoarelor de 100W de pe piață, ceea ce îl face ușor de strecurat în rucsac sau chiar în buzunar.

PicoGo 100W GaN Charger - Baseus (galerie)PicoGo 100W GaN Charger – Baseus (galerie)

Primești trei porturi USB-C, un ecran care afișează în timp real puterea livrată pe fiecare port și un buton tactil pentru controlul funcțiilor. În plus, varianta europeană are pini rabatabili, iar după 30 de minute de încărcare temperatura carcasei a rămas la doar 36°C.

Dacă preferi o baterie externă, Baseus vine cu două variante. PicoGo AM71 este extrem de subțire, având doar 6,9 mm grosime, dar integrează o baterie de 5.000 mAh, încărcare wireless de 15W, încărcare pe fir de 22,5W și suport NFC pentru afișarea informațiilor precum nivelul bateriei, temperatura sau starea acumulatorului direct pe iPhone. Pentru cei care au nevoie de mai multă autonomie există PicoGo AM52, cu 10.000 mAh, încărcare rapidă de 45W prin cablu, 25W wireless prin standardul Qi2.2, cablu USB-C integrat și posibilitatea de a alimenta simultan mai multe dispozitive.

PicoGo AM71 Magnetic Power Bank (galerie)PicoGo AM71 Magnetic Power Bank (galerie)

Colecția mai include și un cablu FrostCore Data compatibil cu încărcare de 100W, dar și căștile open-ear Baseus Bowie MC2, toate în aceeași nuanță Dark Cherry. Lansarea oficială este așteptată la începutul lunii septembrie, exact în perioada în care este anticipată și seria iPhone 18. Cine știe… dacă Apple chiar va introduce această culoare pe modelele Pro, Baseus va fi printre primele branduri care îți permite să-ți asortezi întreg ecosistemul încă din prima zi.