Articol de George Nistor – Publicat joi, 06 august 2026, 19:55 / Actualizat joi, 06 august 2026 20:03
KuPS și Universitatea Craiova au remizat în manșa 1 a turului 3 preliminar din Europa League, 1-1, după ce campioana României a deschis scorul și a condus la pauză.
-
Returul este programat pe 13 august, de la ora 20:00 pe stadionul „Ion Oblemenco”. Dacă va reuși să se califice, Universitatea Craiova va juca în play-off-ul competiției cu pierzătoarea dintre Ararat Armenia și NK Celje.
Cronică de George Nistor după KuPS – Universitatea Craiova: Oltenii n-au găsit nordul
Joia a fost din nou zi de căutat zările europene pentru Universitatea Craiova. De data aceasta, drumul a purtat-o la Kuopio, urbe din inima Finlandei, acolo unde lacurile și pădurile au lăsat ceva loc și pentru fotbal.
În august, pe mai puțin de 20 de grade Celsius și nori răzleți deasupra capului, aerul mai degrabă curăță și gâdilă fibra musculară, în timp ce stadionul se pierde firesc într-un peisaj departe de ce oferă alte orașe.
Arena nu impresionează prin dimensiuni. Abia dacă adună câteva mii de locuri, dar fiecare colț al ei este exact cât trebuie. Exact cum trebuie. Așa sunt nordicii. Fără exces, fără dorința de a demonstra prin dat găuri și turnat beton. Dacă comunității îi e de ajuns, e perfect. Dacă se încadrează și în normele UEFA, devine de necontestat.â
KuPS nu vine din lumea aceea imposibilă
Numai că oltenii nu au venit până aproape de Cercul Polar pentru un exercițiu de contemplare. Au ajuns cu urmele încă vizibile ale serii în care Levski le-a închis, în nas, ușa spre Liga Campionilor. Nu doar înfrângerea a rămas după bulgari, ci și senzația că fiecare explicație a adâncit rana.
Filipe Coelho a ales atunci discursul moralizator, acum își roade unghiile. A vorbit, în urmă cu o săptămână, despre distanța dintre fotbalul românesc și Champions League, despre anii care au trecut fără ca o echipă din România să mai ajungă acolo și despre limite pe care, în fond, nimeni nu le neagă.
De parcă Silkeborg, Hacken, Malmo, Bodo/Glimt sau, mai nou pentru noi, SK Brann vin dintr-o lume a elitei și a bugetelor imense…
La câțiva metri distanță, pe cealaltă bancă, stă un blond de 34 de ani. Miika Nuutinen a renunțat să dea cu piciorul în minge înainte să termine liceul. A înțeles devreme că ar putea să construiască echipe în loc să joace pentru ele. Nordului nu-i place drama.
Dacă un drum se închide, începi altul. Dacă nu poți deveni jucător, devii antrenor. Dacă nu poți schimba clima, întinzi mocheta artificială pe care să-ți joci fotbalul. Adaptarea trece de virtute, e o obligație.
În Finlanda nu așteaptă nimeni vremea ideală. O creează, așa că Universitatea Craiova trebuia să joace nu doar împotriva campioanei Finlandei, ci și împotriva unei culturi care și-a făcut din disciplină și adaptare un mod de a trăi bine.
În tribune, ecou, câteva aplauze, din când în când, și un zumzet de Bănie în fundal. Vreo 13 suporteri au adus cu ei puțin din neliniștea Olteniei, la peste 3000 de kilometri distanță.
Mai întâi au învățat cum sare mingea
La nivel de gazon, Universitatea și-a căutat mai întâi echilibrul. Pe suprafața de plastic, ricoșeele au altă viteză, astfel că oltenii au preferat să înțeleagă terenul înainte să încerce să-l stăpânească. Precauția a fost prima.
Gazdele au profitat de acomodarea lentă a Craiovei și au trimis rapid mingea în poarta lui Laurențiu Popescu, în minutul 5. Armah a înscris cu un șut bine plasat, însă reușita a fost anulată pentru o poziție de ofsaid.
Din acel moment, diferența de calitate individuală a început să iasă la suprafață. Etim a fost primul care a încercat să deschidă scorul, de la marginea careului, însă mingea s-a scurs pe lângă poartă. Craiova a început apoi să urce liniile și să împingă jocul tot mai aproape de careul finlandezilor.
Baiaram a avut și el o ocazie imensă după o acțiune în buza careului, dar șutul său a fost deviat, Magassa fiind la un pas de un autogol.
Cu șase minute înainte de pauză, reușita a venit după o urcare a lui Rus în flancul drept, urmată de o centrare cu precizie în fața porții. Ștefan Baiaram a atacat spațiul dintre fundași și a împins simplu mingea în plasă.
Universitatea Craiova, aceeași umbră
În partea a doua, a ieșit și soarele, doar pentru puțin, cât să apuce să coboare încet. Au urmat momente bune pentru KuPS, cu direcții clare spre Tommi Jyry, plecat de la Petrolul la început la sfârșit de iunie, după doi ani în care cardul său de debit a suferit cumplit.
Lângă el, pe ierarhia pericolului, a fost Bob Armah, cealaltă gleznă bună a finlandezilor. Universitatea Craiova n-a mai jucat cu aceeași siguranță.
Dacă până la pauză potrivise totul, la revenirea de la cabine a început să se împiedice tocmai acolo unde meciurile se câștigă, de la jumătate în sus. Pasele și-au pierdut precizia, distanțele dintre compartimente s-au mărit, iar atacurile s-au stins fără motiv. Nordicii au simțit ezitarea și au apăsat.
Mai întâi, Moreno a fost lansat excelent în adâncime, însă Laurențiu Popescu a ieșit la timp și a parat șutul care putea readuce egalitatea pe tabelă.
Filipe Coelho a reacționat imediat și a schimbat trei oameni din compartimentul ofensiv, încercând să dea din nou să redea prospețime echipei. De partea cealaltă, Miika Nuutinen și-a retras oamenii care făcuseră cel mai mare efort, convins că presiunea putea continua indiferent.
În minutul 72, Moreno a atacat o centrare venită în careu și a trimis cu capul în plasă, acolo unde apărarea Craiovei a ajuns o fracțiune de secundă prea târziu. Egalarea nu a fost un accident. A fost recompensa răbdării lui KuPS.
Ulterior, finalul s-a măcinat mai mult decât s-a jucat. KuPS a continuat să tragă de ea, convinsă că mai poate smulge ceva, în timp ce Craiova a părut tot mai departe de obiectivul cu care plecase de pe meleagurile ei.
Se termină 1-1. Nu este o dramă. Un egal în nordul Europei nu obligă pe nimeni să privească spre dezastru, dar nici nu lasă în urmă corecția a ceea ce a mai trăit echipa lui Coelho în tot acest parcurs.
Nordul nu i-a închis drumul Craiovei, pentru că există și un retur. Doar i-a amintit cât de lung este.
FINAL » KuPS – Universitatea Craiova 1-1
min. 90+6: meciul a fost reluat. Cronometrăm din acest moment cele 4 minute de prelungire.
min. 90: fotbalistul lui KuPS a fost urcat în ambulanță. El părea să se simtă rău înainte să se prăbușească în careul Craiovei.
min. 90: meciul a fost întrerupt pentru ca unuia dintre jucători să îi fie acordate îngrijiri medicale. Este vorba despre ugandezul Calvin Kabuye, care intrase pe teren în minutul 60. O ambulanță a intrat pe teren
min. 85: Teles șutează din afara careului, portarul lui KuPS reține.
min. 73: mutare a lui Filipe Coelho, Heri Tavares în locul lui Etim.
min. 72: GOL KuPS! Din păcate, campioana Finlandei egalează. A înscris Moreno, cu capul, după o lovitură de colț.
min. 70: ocazie pentru Al Hamlawi! Atacantul recent intrat se înalță bine și se conectează cu centrarea lui Nicușor Bancu, dar reia defectuos.
min. 68: „galben” pentru Adrian Rus, pentru un fault comis asupra lui Touray în marginea propriului careu.
min. 60: se joacă mai mult în jumătatea Craiovei în aceste minute. KuPS își forțează drumul spre poarta lui Laurențiu Popescu.
min. 59: trei schimbări dintr-un foc la Craiova. Au intrat Teles, Al Hamlawi și David Matei, au ieșit Cicâldău, Nsimba și Baiaram.
min. 50: prima șansă de gol din partea secundă le aparține gazdelor. Magassa a reluat cu capul, dar nu a prins poarta.
min. 45+1: un minut de prelungire. Ultima ocazie a primei părți le-a aparținut gazdelor, o lovitură de cap moale, oprită fără probleme de Laurențiu Popescu.
min. 39: GOOOOOL CRAIOVA! Campioana României deschide scorul! Ajuns în poziția de extremă dreapta, stoperul Adrian Rus a centrat la bara a doua, unde Ștefan Baiaram a venit lansat pentru a băga mingea în poartă. 0-1!
min. 31: și încă o ocazie! Bancu centrează în fața porții, dar portarul respinge înainte ca Nsimba să ajungă la balon.
min. 27: încă o șansă bună a oltenilor, dar șutul lui Baiaram este blocat!
min. 18: cea mai mare ocazie a Craiovei! Servit printre linii de Nsimba, Etim se întoarce excelent la marginea careului advers, dar șutează pe lângă poartă. El avea și varianta pasei spre Anzor, liber în careu, dar a preferat să finalizeze.
min. 16: meciul este reluat, cu Baiaram la marginea terenului. Extrema campioanei României va reintra, va încerca să continue jocul.
min. 14: Nsimba îl servește excelent pe Baiaram, lăsându-l în sprint spre poarta adversă, dar Ștefan alunecă și cade în careul advers fără a fi faultat. Baiaram se resimte.
min. 11: Screciu l-a faultat pe Moreno la marginea propriului careu. Jyry execută slab lovitura liberă, lovind zidul.
min. 5: KuPS înscrie, după ce Armah îl ridiculizează pe Stevanovic, dar golul este anulat pentru că extrema gazdelor plecase din ofsaid.
min. 1: gazonul arată rău și îngreunează circulația balonului. Sunt multe zone negre, iar oriunde aterizează mingea pare că sar granulele din teren.
Ora 18:00 – Fluier de start la Kuopio!
KuPS – Universitatea Craiova, echipele de start:
KuPS (4-2-3-1): Riihimaki – Puukko, Magassa, Nuhu, C. Antwi – Gasc, Touray – Luyeye-Lutumba, Jyry, Armah – Moreno
Rezerve: Silen, Heiskanen, Savolainen, Kujasalo, Heinonen, Kabuye, Parzyszek, Lotjonen, Hamalainen
Antrenor: Miika Nuutinen
Craiova (3-4-3): L. Popescu – Rus, Stevanovic, Screciu – Mora, Cicâldău, Anzor, Bancu – Etim, Nsimba, Baiaram
Rezerve: Maxim, Sava, Romanchuk, Crețu, T. Băluță, Al Hamlawi, Rădulescu, Elisor, Tavares, Teles, Băsceanu, Matei
Absenți: Isenko (accidentat)
Antrenor: Filipe Coelho;
Stadion: Kuopion Keskuskentta (Kuopio);
Arbitru: Ondrej Berka (Cehia);
Asistenți: Matej Vlcek (Cehia) și Kamil Hajek (Cehia);
Arbitru VAR: Andre Narciso (Portugalia) // Asistent VAR: Karel Roucek (Cehia);
Kuopion Palloseura, așa cum este denumită în întregime, este campioana ultimelor două ediții ale campionatului finlandez, iar în actuala a înregistrat o singură înfrângere în 18 runde. În echipa galben-negrilor evoluează Tommi Jyry, fostul mijlocaș al Petrolului.
6,3 milioane de euroeste valoarea de piață a lotului celor de la KuPS, potrivit portalului Transfermarkt.com. Craiova este evaluată la aproape de șase ori mai mult – 38,1 milioane de euro.
KuPS – Universitatea Craiova, statistici înainte de meci
-
Dubla cu KuPS marchează prima confruntare din istoria Universității Craiova cu un adversar din Finlanda în competițiile europene.
-
Formația din Kuopio a cucerit 8 titluri de campioană, 5 Cupe ale Finlandei și o Cupă a Ligii, iar în ultimii ani s-a impus drept principala rivală a celor de la HJK Helsinki.
-
Tommi Jyry, mijlocaș la Petrolul până în stagiunea precedentă, este cel mai bine cotat jucător al nordicilor – 700.000 de euro.
-
KuPS este unul dintre cele mai vechi cluburi din Finlanda, fiind fondat în 1923.
-
Antrenorul Miika Nuutinen, în vârstă de 34 de ani, este produsul școlii HJK Helsinki, acolo unde și-a construit reputația în academie și la echipa secundă, fiind remarcat pentru dezvoltarea tinerilor jucători. A renunțat foarte devreme la cariera de fotbalist, la 17 ani, după ce evoluase la un nivel inferior, pentru TuPS.
-
După o pauză de 43 de ani între titlurile din 1976 și 2019, clubul traversează acum cea mai bună perioadă din istoria sa recentă, reușind să câștige din nou campionatul în 2024 și 2025 și să devină o prezență constantă în preliminariile cupelor europene.
-
Echipa nu a jucat mereu în galben-negru. Până în 1935 a purtat tricouri în dungi verzi și negre, apoi a adoptat galbenul și negrul, culorile tradiționale ale regiunii Savonia de Nord.
-
Are un motto celebru în Finlanda: „Hoppee on happee” („Argintul e o rușine”). Expresia s-a născut în anii ’70, când KuPS termina mai mereu pe locurile secunde. Ulterior, suporterii au transformat zicala într-o deviză.
-
Stadionul pe care evoluează este foarte mic pentru standardele europene. KuPS joacă pe Kuopion Keskuskentta (Vare Areena), cu o capacitate de aproximativ 5.000 de locuri, dintre care 3.000 sunt pe scaune.
-
Kuopio este supranumit și „orașul lacurilor”. Localitatea cu o populație de 125.000 de locuitori este înconjurată de ape și păduri, fiind una dintre cele mai reprezentative destinații din regiune.

