Joi, 06 August 2026, ora 12:35
1643 citiri
Profesorul de sociologie Jason Arday și-a anunțat demisia cu efect imediat de la Universitatea Cambridge și de la Jesus College, după ce instituția a deschis o nouă investigație privind calificările și parcursul său academic. Decizia vine pe fondul acuzațiilor de plagiat și al întrebărilor apărute în legătură cu mai multe informații din biografiile sale publice.
„Cu profundă tristețe vă scriu pentru a demisiona, cu efect imediat, din funcția mea de la Universitatea Cambridge și de la Jesus College”, spune Arday în mesajul său, scrie The Guardian.
Profesorul, numit la Cambridge în 2023, la vârsta de 37 de ani, a devenit cel mai tânăr profesor de culoare din istoria universității. „Când am acceptat extraordinara onoare de a deveni profesor de sociologie la Cambridge, a fost, fără îndoială, cel mai mare privilegiu profesional al vieții mele”, spune acesta.
Cambridge verifică informațiile despre cariera sa
Universitatea a anunțat că a primit date noi despre calificările și funcțiile onorifice atribuite profesorului.
„Universitatea Cambridge a început o investigație în urma unor noi informații despre calificările academice și numirile onorifice ale profesorului Arday. Pentru a asigura un proces echitabil, nu vom face alte comentarii până la finalizarea acestuia”, a transmis instituția.
În paralel, continuă și analizarea unor plângeri privind posibile abateri academice. Cambridge a precizat că procedurile trebuie să respecte regulamentele interne și legislația muncii și a subliniat că îi oferă în continuare sprijin profesorului.
Jesus College a anunțat că desfășoară propria procedură. „Profesorul Arday rămâne membru al colegiului pe durata acestui proces. Recunoaștem că este o perioadă foarte dificilă pentru el și familia sa și cerem ca aceștia să fie tratați cu compasiune și respect”, a transmis instituția.
Printre aspectele analizate se numără afirmațiile potrivit cărora Arday ar fi ocupat funcții de profesor sau cercetător invitat la mai multe universități. Ohio State University a negat că acesta ar fi fost vreodată angajat acolo, deși unele biografii îl prezentau drept profesor sau cercetător invitat.
Profesorul respinge acuzațiile de plagiat
Acuzațiile au vizat fragmente din teza sa de doctorat și din alte lucrări academice. Liverpool John Moores University, care i-a acordat doctoratul în 2015, nu a confirmat plagiatul și a considerat că problemele identificate au fost provocate, cel mai probabil, de o „eroare sinceră și rezonabilă”.
„Au existat mai multe investigații amănunțite în cadrul mai multor instituții, ca urmare a acuzațiilor, precum și o examinare extrem de atentă, inclusiv din partea unei comisii privind conduita academică, care a concluzionat că nu a existat plagiat sau abatere academică”, spune Arday.
Profesorul susține că presiunea publică i-a afectat viața personală. „Acuzațiile neîncetate, speculațiile și comentariile publice au avut un impact profund asupra mea și asupra celor pe care îi iubesc”, spune acesta.
„Dar vine un moment în care costul personal devine prea mare”, afirmă Arday, care precizează că demisia nu reprezintă o recunoaștere a acuzațiilor. „Am ajuns la concluzia că singura modalitate de a pune capăt acestui capitol este să mă retrag”, spune profesorul.
Demisia ar putea afecta și publicarea volumului său autobiografic, Great and Unfortunate Things, programată pentru această lună.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent