Cuprins:

Câțiva ucraineni din România au dus „șmecheria” la un alt nivel. Ei au reușit să păcălească o bătrână să facă un credit, iar banii să li-i dea lor. Numai că Poliția Capitalei a intrat pe fir și a rupt „contractul”.

Bătrâna păcălită a sesizat polițiștii

„Miercuri, 5 august 2026, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 26 Poliție, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Combaterea Infracțiunilor Informatice, au prins în flagrant și, ulterior, au reținut trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, cetățeni ucraineni, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În fapt, la data de 4 august 2026, polițiștii Secției 26 Poliție au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei infracțiuni.

Cum s-au petrecut faptele

Din cercetările și investigațiile efectuate s-a stabilit că, la data menționată, persoana vătămată ar fi fost contactată telefonic de persoane care și-ar fi atribuit, în mod mincinos, calitățile de polițist și reprezentant al unei alte instituții.

Sub pretextul că pe numele acesteia ar fi fost contractat un presupus credit, i-ar fi fost solicitat să facă un credit pe numele său, în vederea anulării celui în cauză.

Polițiștii Secției 26 Poliție, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului Combaterea Infracțiunilor Informatice, au demarat, de îndată, activități specifice pentru identificarea și depistarea persoanelor implicate.

Astfel, la data de 5 august 2026, persoana vătămată s-a deplasat la o unitate bancară pentru a retrage 129.000 de lei, sumă rezultată în urma contractării creditului, aflându-se în permanență în legătură telefonică cu persoanele bănuite.

Ucrainenii au fost prinși în flagrant

În urma activităților investigativ-operative desfășurate și a măsurilor dispuse de polițiști, imediat după ce persoana vătămată a remis suma de bani, a fost prins în flagrant un tânăr, în vârstă de 19 ani, bănuit că ar fi preluat cei 129.000 de lei.

În același context, polițiștii au intervenit și au prins în flagrant alți doi tineri, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, care ar fi sprijinit activitatea infracțională, constând în aceea că ar fi asigurat supravegherea zonei, în timp ce primul ridica suma de bani.

Cei trei bănuiți, toți de cetățenie ucraineană, au fost imobilizați și conduși la sediul subunității pentru audieri.

În baza probatoriului administrat în cauză, față de bănuiți a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că doi dintre bănuiți ar mai fi săvârșit o astfel de faptă, în Sectorul 3, constând în aceea că s-ar fi prezentat la domiciliul unei alte persoane vătămate, de unde ar fi ridicat sume de bani, cercetările în această cauză fiind continuate de către polițiști din cadrul Secției 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Recomandările Poliției Capitalei

Pentru a nu fi victimele unor astfel de infracțiuni, Poliția Capitalei vă recomandă:

– Nu oferiți bani, carduri bancare, coduri PIN sau alte valori persoanelor necunoscute, indiferent de motivul invocat.

– Nu dați curs apelurilor telefonice în care interlocutorii susțin că sunt polițiști, angajați ai unei bănci sau ai altei instituții și vă solicită să retrageți ori să transferați bani.

– Reiterăm faptul că poliția și instituțiile bancare nu solicită clienților să retragă bani din conturi și să îi înmâneze unor curieri sau altor persoane pentru „securizarea” fondurilor.

– Întrerupeți convorbirea și verificați informațiile folosind numărul oficial de telefon al instituției respective, nu pe cel indicat de apelant.

– Nu luați decizii sub presiunea timpului. Infractorii încearcă adesea să creeze o stare de panică pentru a determina victimele să acționeze impulsiv.

– Dacă aveți suspiciuni că sunteți victima unei tentative de înșelăciune, nu continuați discuția cu apelantul și sesizați imediat Poliția Română, apelând 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.

– Discutați cu membrii familiei, în special cu persoanele vârstnice, despre astfel de metode de înșelăciune, pentru ca aceștia să le poată recunoaște și evita”, precizează Poliția Capitalei.