Tokyo a fost desemnat cel mai bun oraș din lume pentru Generația Z în clasamentul realizat de revista Time Out, pe baza opiniilor a 4.000 de tineri cu vârste între 18 și 29 de ani din 150 de orașe, relatează Euronews.com.
Capitala Japoniei este urmată de Porto și Melbourne, iar jumătate dintre orașele din top 20 sunt europene.
Clasamentul ia în calcul factori precum calitatea vieții, viața de noapte, accesibilitatea restaurantelor și a activităților culturale, posibilitatea de a merge pe jos, sentimentul de apartenență la comunitate și ușurința cu care tinerii își pot face prieteni.
– articolul continuă mai jos –
Capitala Japoniei ocupă primul loc în clasament datorită scorurilor ridicate obținute la capitolele fericire și viață de noapte.
Cu toate acestea, doar aproximativ o treime dintre respondenți consideră că ieșirile în oraș sunt accesibile din punct de vedere financiar.
Clasamentul a fost realizat în urma unui sondaj în rândul tinerilor născuți între 1997 și 2012, reprezentanți ai Generației Z.
Pe locul al doilea se află Porto, care s-a remarcat prin atmosfera comunitară și costurile mai accesibile pentru restaurante, ieșiri în oraș și activități culturale.
Toți respondenții din Generația Z au descris al doilea oraș al Portugaliei drept un loc frumos de trăit, unul dintre cele mai apreciate aspecte în cadrul sondajului.
Melbourne și Edinburgh completează podiumul
Melbourne ocupă locul al treilea, fiind apreciat în special pentru oferta culturală.
Aproape 97% dintre participanții la sondaj spun că orașul oferă aproape zilnic spectacole de teatru independent, concerte, stand-up comedy și alte evenimente culturale.
Scena gastronomică a fost, de asemenea, bine evaluată, însă costul ridicat al vieții rămâne unul dintre punctele slabe ale orașului australian.
Edinburgh este cel mai bine clasat oraș din Regatul Unit, ocupând locul patru și depășind Londra.
Respondenții au evidențiat spațiile verzi, viața de noapte și oferta culturală, inclusiv Festivalul Internațional de la Edinburgh, care oferă bilete la preț redus pentru persoanele sub 30 de ani.
Nouă din zece tineri intervievați au declarat că sunt mai fericiți locuind în Edinburgh decât în orice alt oraș în care au trăit anterior.
Shanghai, în primele cinci poziții
Shanghai încheie topul primelor cinci orașe, fiind apreciat pentru caracterul său social și pentru faptul că tinerii își pot face ușor prieteni.
Potrivit sondajului, 76% dintre respondenți spun că orașul facilitează integrarea în comunitate, iar Time Out îl descrie drept o destinație relativ accesibilă, cu o ofertă diversificată de activități culturale și de petrecere a timpului liber.
Zece dintre cele 20 de orașe incluse în clasament sunt europene. Pe lângă Porto și Edinburgh, în top se regăsesc Copenhaga, Berlin, Valencia, Napoli, Cracovia, Paris, Atena și Viena.
Top 20 cele mai bune orașe pentru Generația Z în 2026
- Tokyo (Japonia)
- Porto (Portugalia)
- Melbourne (Australia)
- Edinburgh (Marea Britanie)
- Shanghai (China)
- New York (SUA)
- Copenhaga (Danemarca)
- Berlin (Germania)
- Valencia (Spania)
- Bangkok (Thailanda)
- Napoli (Italia)
- Cape Town (Africa de Sud)
- Cracovia (Polonia)
- Seul (Coreea de Sud)
- Paris (Franța)
- Atena (Grecia)
- Ciudad de México (Mexic)
- Rio de Janeiro (Brazilia)
- Vancouver (Canada)
- Viena (Austria).