„Un vis devenit realitate”, pe scena unde a debutat acum 13 ani

Alexandra a mai urcat pe scena Royal Albert Hall în 2013, dar întoarcerea de acum are o cu totul altă greutate simbolică. Emoționată, artista a povestit ce înseamnă pentru ea acest moment:

„E un vis devenit realitate și punctul culminant după atât de mulți ani de muncă, de determinare, de concentrare, de multe sacrificii. O consider ca pe o scară invizibilă pe care o urcăm ca artiști. Fiecare treaptă ajută și ne face muzicieni mai buni. E crema care ajunge aici. Ca muzician român, e foarte, foarte incredibil să fiu pe această scenă. Speri mulți ani că vei fi invitat, dar nu știi niciodată”, a spus Alexandra Dariescu la Observator.

Cu această performanță, Alexandra Dăriescu se alătură unui grup extrem de restrâns de pianiști români care au evoluat la festivalul londonez — din care au mai făcut parte doar Mîndru Katz și legendarul Radu Lupu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

O partitură uitată timp de un secol, readusă la viață

Alexandra nu a ales întâmplător ce va cânta în seara aceea istorică. A interpretat, în premieră la BBC Proms, „Fantezia pentru pian și orchestră” compusă în 1912 de Nadia Boulanger — o lucrare care poartă ecouri din universul sonor al lui César Franck, Gabriel Fauré și Igor Stravinski, dar care a dispărut aproape complet din repertoriul internațional.

„Foarte multe femei au compus, dar, dintr-un motiv sau altul, muzica lor nu a fost promovată. A fost pur și simplu neglijată. Această partitură de Nadia Boulanger, pe care o interpretez, a avut premiera în 1913, la Berlin în Belgia la Paris și apoi a fost efectiv ștearsă. De ce? Peste tot pe unde am mers, toată lumea spune: „De ce nu auzim această muzică mai des?””, a spus Alexandra Dariescu.

Alegerea nu e întâmplătoare: de-a lungul carierei, pianista a readus în atenția publicului lucrări semnate de Nadia Boulanger, Clara Schumann, Dora Pejačević, Leokadiya Kashperova și Doreen Carwithen, compozitoare rămase în umbra istoriei muzicii clasice.

Citește și Dialog tulburător de sincer cu scriitoarea americană Claire Messud: Poveștile pot vindeca lumea de autodevorare

De la Iași, solistă la 9 ani, la marile scene ale lumii

Povestea Alexandrei Dăriescu a început la Iași, unde a debutat ca solistă la doar 9 ani, alături de Orchestra Națională din Moldova. La 17 ani a plecat în Marea Britanie cu o bursă la Royal Northern College of Music din Manchester, a rămas acolo, a devenit cetățean britanic și a ajuns una dintre cele mai apreciate pianiste ale generației sale, concertând alături de orchestre precum London Philharmonic, London Symphony Orchestra, BBC Symphony Orchestra sau Sydney Symphony Orchestra.

Din septembrie 2024, Dăriescu predă pian la Guildhall School of Music and Drama din Londra. Printre distincțiile sale se numără titlul de Ambasador Cultural al României și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, primit din partea Președintelui României.

Royal Albert Hall, sala cu acustica cea mai greu de domesticit din lume

Concertul a avut loc într-una dintre cele mai dificile săli din punct de vedere acustic de pe glob. Construită acum 155 de ani, forma ovală și cupola de fier și sticlă a Royal Albert Hall făceau ca sunetul să se audă dublu — o problemă pe care inginerii au reușit să o rezolve abia prin sisteme speciale montate în interior.

Citește și Concluzia unui dialog trepidant cu Caroline De Mulder, scriitoare și montaniardă: „Suntem, până la urmă, niște mamifere mari și violente!”

Alături de Martha Argerich și Yuja Wang, în ediția 2026 a festivalului

Alexandra Dăriescu s-a numărat printre artiștii de prestigiu din programul BBC Proms 2026, alături de nume precum Martha Argerich, Yuja Wang, Yunchan Lim, Kirill Gerstein, Yeol Eum Son sau Lukáš Vondráček. A concertat alături de The Hallé Orchestra din Manchester, sub bagheta dirijorului Kahchun Wong, într-un program care a mai inclus Simfonia nr. 2 de Rahmaninov și lucrarea „La vallée des cloches” de Maurice Ravel.

Festivalul BBC Proms, fondat în 1895, se desfășoară până pe 12 septembrie 2026, cu 86 de concerte, majoritatea găzduite de Royal Albert Hall din Londra.

Citește pe Antena3.ro

Țara căreia i a dispărut Președintele. A plecat în vacanță de două luni și nu s a mai întors
Țara căreia i-a dispărut Președintele. A plecat în vacanță de două luni și nu s-a mai întors