
22 Octombrie 2025, 23:31
Redacţia PiataAuto.md
Cândva maşinile diesel căpătaseră o popularitate imensă în Europa în mare parte datorită autonomiei uriaşe, favorizate de consumul mic. Când plecai în vacanţă cu o asemenea maşină, se putea miza cu uşurinţă pe o autonomie de 1.000-1.300 km, mai ales că o perioadă producătorii le echipau cu rezervoare mari. Mai apoi, rezervoarele au devenit mai mici, iar maşinile diesel nu mai îndrăzneau să-şi etaleze eficienţa, din cauza manipulărilor de emisii pe care le făcuseră mai mulţi producători. Dar iată că un polonez a readus în actualitate această pasiune pentru condusul ultra eficient şi autonomiile uriaşe şi a reuşit să parcurgă 2.831 km cu un singur rezervor cu o Skoda Superb 2,0 TDI, marcând astfel şi un record mondial.
Foto: Skoda Superb care a atins autonomia record
Nostalgia pentru maşinile capabile de autonomii uriaşă s-a făcut mai simţită, parcă, în acest an, când mai mulţi pasionaţi şi-au tot amintit de acele VW-uri Passat legendare ce puteau parcurge lejer peste 1.300 km.
În acest an au existat mai mult tentative în care proprietarii au încercat să atingă 2.000 km autonomie cu Passat-uri la mâna a doua, unul cu Passat B5, şi altul cu Passat B6. Ambii s-au oprit aproape de 2.000 km.
Mai există o realizare a doi britanici, care au parcurs aproape 2.400 km cu un Passat B7 anul trecut, din Maroc până în Marea Britanie.
Dar realizarea de acum le depăşeşte pe toate anterioare şi marchează recordul mondial oficial din Cartea Recordurilor Guinness pentru cea mai mare autonomie obţinută cu un singur rezervor de combustibil. Polonezul care a condus maşina e Miko Marczyk, pilot de curse şi tot el campion european de raliuri în 2025.
El spune că în curse conduce cu pedala în podea, dar pe drumurile publice ale pasiunea de a conduce cât mai eficient şi asta începuse să-i reuşească tot mai des cu Skoda sa Octavia TDI. Dar acolo rezervorul era prea mic pentru a atinge vreun record mondial, aşa că a aşteptat noua generaţie Superb, care vine cu un rezervor mult mai mare.
Maşina a fost alimentată până la vârf pentru acest record, în rezervorul de 66 litri încăpând ceva mai multă motorină. Maşina e o Skoda Superb 2,0 TDI cu tracţiune faţă, de 150 CP, cu cutie automată DSG. Ea a fost echipată cu roţile standard de 16 ţoli, pentru a fi cât mai eficientă în consum.
Pilotul polonez a constatat că maşina cântăreşte 1.590 kg în masă proprie, ceea ce e excelent pentru o maşină de o asemenea talie, iar greutatea mai mică a ajutat-o să fie mai eficientă. Consumul oficial al acestei versiuni e de 4,8 litri/100 km, însă Miko avea nevoie de o eficienţă mult mai mare pentru a atinge un record mondial.
În primul rând, el şi-a primit maşina în noiembrie anul trecut şi a tot condus-o pentru a se familiariza cu ea. Până în martie, când a încercat marcarea recordului, Miko a parcurs deja 20.000 km cu Superb-ul său. Maşina a rămas standard, cu excepţia faptului că i-au fost schimbate arcurile suspensiei, de pe versiunea Sportline, pentru a-i reduce garda la sol cu 15 mm şi a îmbunătăţi astfel aerodinamica. El a echipat maşina cu anvelope cu rezistenţă redusă la rulare şi a condus ceva timp cu ele pentru a le eroda uşor, deoarece constatase că anvelopele noi sunt mai puţin eficiente decât cele care au deja câteva mii de kilometri parcurşi.
În călătoria sa record, el a condus din Lodz, Polonia, spre Disneyland Paris şi înapoi cu un singur rezervor. A condus în regim Eco, şi a menţinut o viteză în jur de 80 km/h, ea fiind viteza unde se obţine cea mai mare eficienţă. Când a fost posibil, a condus în spatele camioanelor, făcând uz de efectul aerodinamic al acestora.
E adevărat că Miko a avut o maşină de însoţire în faţă, care călătorea la circa 2 km distanţă şi-l informa prin staţie radio despre situaţia de trafic în faţă. Toate detaliile contau, inclusiv urcările şi aglomerările de trafic, ca şoferul să poate folosi mai mult inerţia când oricum ar fi urmat să frâneze. A avut segmente de drum cu urcări lungi, iar în Germania a avut doar 1 grade Cesius, ceea ce nu e tocmai ideal pentru un maraton de consum. Dar în Franţa a avut şi 200 km cu vânt din spate, care l-a ajutat să-şi coboare consumul pe acel segment la doar 2,2 litri/100 km.
Consumul final mediu a fost de doar 2,61 litri/100 km. La un drum de 2.831 km, asta înseamnă 73,9 litri de motorină consumaţi, deci rezervorul ăla a mai adăpostit 7,9 litri de motorină în plus, prin tehnici de a-i tot turna carburant.
Traseul călătoriei a trecut prin Germania, Olanda, Belgia şi Franţa. Motorul nu a fost modificat în vreun fel, iar motorina folosită a fost una standard. Pilotul spune că record de acum i-a dat ideea să încerce să alimenteze maşina cu motorină premium, în speranţa că va atinge 3.000 km în viitor cu ea. Dar, 2.831 km reprezintă deja un record mondial impresionant!
1
2,053

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

