Luni, 10 August 2026, ora 03:40
38236 citiri
Cuplu care bate palma cu un agent imobiliar / FOTO: Gemini AI, Ziare.com
În ultimii cinci ani, prețurile apartamentelor și ale caselor au crescut semnificativ. Unele proprietăți și-au dublat valoarea, în special cele din marile orașe. Potențiali cumpărători și analiști așteaptă contracții ale tarifelor, alții cred că acest scenariu este imposibil. Printre cei care contrazic scenariile privind „prăbușirea prețurilor la imobiliare” se numără Adrian Negrescu.
Din perspectiva analistului economic Adrian Negrescu, prețurile din sectorul imobiliar vor continua tendința ascendentă, mai ales în orașele mari, în ciuda faptului că în această perioadă, puterea de cumpărare a cetățenilor este grav lovită de măsurile de austeritate ale Guvernului.
„Trebuie să ne gândim din ce în ce mai serios la evoluția pieței imobiliare, pentru că șansele ca prețurile să scadă în România tind către teoria conspirației, nicidecum de realitatea financiară. Observăm, din păcate, accentuarea cererii în jurul marilor orașe, pe fondul fenomenului de enclavizare economică. Cererea este foarte mare și greu acoperită de toți dezvoltatorii”, a declarat analistul, pentru Ziare.com.
Adrian Negrescu: „Investiția într-o locuință poate deveni o afacere foarte bună, mai ales dacă investești acum, cu gândul la pensie”
În opinia lui Adrian Negrescu, achiziția unui imobil poate fi o alegere bună pentru asigurarea unei pensii liniștite.
„Având în vedere această situație, prețurile apartamentelor vor continua să crească, iar pe termen mediu și lung, investiția într-o locuință poate deveni o afacere foarte bună, mai ales dacă investești acum, cu gândul că vei putea vinde locuința când ajungi la bătrânețe, la pensie. Astfel, îți vei putea asigura o bătrânețe confortabilă din punct de vedere financiar. Trebuie să ne gândim ce venituri vom avea la bătrânețe, în condițiile în care pensia oferită de statul român va fi una mai mult de subzistență pentru 90% din populație”, a mai precizat analistul economic.
Adrian Negrescu: „Chiriile vor rămâne singura variantă pentru mulți dintre români”
Presiunea cererii în piața chiriilor este tot mai mare, susține Adrian Negrescu.
„Prețurile nu vor scădea pentru că, din păcate, sau din fericire – depinde din ce perspectivă privești – România a intrat în vizorul marilor investitori, al marilor companii internaționale, care preiau proiect după proiect și le reconfigurează în locuințe destinate închirierii, în condițiile în care și la noi în țară chiriile au crescut semnificativ. Anticipez o explozie a pieței chiriilor. Chiriile vor rămâne singura variantă pentru mulți dintre români, mai ales pentru familiile tinere, în condițiile în care accesul la un credit imobiliar va deveni o misiune aproape imposibilă.
În plus, avem această enclavizare economică, practic migrația populației din mediul rural, din localitățile unde nu există locuri de muncă bine plătite, unde nu există condiții de viață foarte bune. Astfel, oamenii se îndreaptă către marile orașe, aspect care va genera o și mai multă presiune pe cerere”, a explicat analistul.
Adrian Negrescu: „Piața imobiliară trece printr-un proces de maturizare, prin care au trecut toate piețele din regiune”
Evoluția pieței chiriilor se datorează „maturizării” pieței imobiliare, consideră Adrian Negrescu.
„E foarte puțin probabil să vedem o piață în care prețurile să scadă. Astfel, în esență, piața imobiliară va evolua cu cel puțin două viteze în următorii ani. O creștere semnificativă a prețurilor și a interesului pentru locuințele din zona marilor aglomerații și, într-adevăr, o temperare a cererii, poate chiar o scădere a prețurilor din orașele mai mici. Acest fenomen economic de migrație al populației va face ca multe dintre aceste locuințe să nu-și mai găsească o valoare economică și o cerere semnificativă.
Următorul pas în zona imobiliară, în România, este piața chiriilor. Practic, piața imobiliară trece printr-un proces de maturizare, prin care au trecut toate piețele din regiune. Timp de 15-20 de ani s-au vândut foarte multe locuințe, iar în ultimii cinci ani, aproape tot ceea ce înseamnă tranzacție se referă în special la chirii”, a mai declarat Adrian Negrescu, pentru Ziare.com.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
