Google Split

Sky News a relatat luni în exclusivitate că un consorțiu din care face parte și fondatorul Amazon, Jeff Bezos, se află la un pas de finalizarea unei tranzacții care îi va asigura o treime din clubul Liverpool.

Acționarul majoritar al grupului din 2010, Fenway Sports Group (FSG), s-ar pregăti să facă anunțul chiar pe parcursul acestei săptămâni, deși nu ar fi exclusă o oficializare chiar pentru săptămâna următoare, conform aceleiași surse.

– articolul continuă mai jos –

Proprietarul echipei de baseball Boston Red Sox a cumpărat clubul Liverpool pentru doar 300 de milioane de lire sterline, într-un moment în care acesta se afla într-o situație financiară dificilă.

Investiția noului consorțiului la Liverpool va evalua clubul la 4,4 miliarde de lire sterline (6 miliarde de dolari), ceea ce o va face una dintre cele mai scumpe tranzacții din istoria sportului.

Un grup de investitori select

Bezos va face parte dintr-un grup de investitori select alături de Eduardo Saverin, unul dintre cofondatorii rețelei de socializare Facebook. Grupul ar urma să fie condus de mit Bhatia, ginerele miliardarului din industria oțelului Lakshmi Mittal și, până de curând, acționar la clubul Queens Park Rangers din Championship.

Doar Jeff Bezos are o avere estimată de Forbes la peste 207 miliarde de lire sterline (280 miliarde de dolari), în timp ce averea lui Saverin este evaluată la peste 23,7 miliarde de lire sterline (32 miliarde de dolari).

Sky Sports News a contactat clubul Liverpool și compania FSG pentru comentarii.