• FCSB și Botoșani ajunseseră la un acord pentru ca meciul de luni, programat la București, să se joace în Moldova, iar cel din etapa a 20-a, să fie acasă la FCSB

  • LPF a refuzat însă să fie de acord, invocând un punct de regulament. Fix acum un an, Liga acceptase o situație identică, în care a fost implicată tot FCSB

  • FCSB – Botoșani se va disputa așa cum a fost programat inițial: pe stadionul Arcul de Triumf, luni seară, de la 21:30


Adaugă GOLAZO.ro la favorite

FCSB a început sezonul pe Ghencea, din cauza faptului că Arena Națională e indisponibilă pentru fotbal până în septembrie. A jucat pe stadionul Steaua două meciuri, cu FC Argeș și turul cu Auda, după care a decis să plece de acolo. Motivul: terenul execrabil.

FCSB, refuzată de LPF

S-a mutat pe Arcul de Triumf, dar și acolo suprafața de joc lasă de dorit, astfel că a căutat o soluție pentru ca următorul joc de acasă, cel cu Botoșani, din etapa a 5-a, programat luni, să se joace în altă parte.

FOTO. Cum arată gazonul de pe „Arcul de Triumf” înainte de meciul FCSB – Botoșani

Gazonul de pe „Arcul de Triumf” cedează (foto: Iosif Popescu/GOLAZO.ro)

Gazonul de pe „Arcul de Triumf” cedează (foto: Iosif Popescu/GOLAZO.ro)

Galerie foto (12 imagini)

+12 Foto

labels.photo-gallery

S-a propus Târgoviște, însă era nevoie de acordul adversarului, care a venit cu soluția inversării disputării partidelor din sezonul regulat: acum să se joace la Botoșani și în retur la București. FCSB a acceptat, apoi s-a solicitat acordul LPF.

Forul care organizează Liga 1 a respins însă propunerea și a anunțat că meciul se va disputa pe arena Arcul de Triumf.

LPF a invocat un articol din ROAF, mai precis articolul 9, alineatul 3, care spune că „echipele nu pot renunța la dreptul lor de organizare a jocurilor, în favoarea echipelor adverse, și nu pot juca meciul din organizare proprie pe terenul echipei adverse”.

În urmă cu un an însă, o situație identică, tot cu FCSB în prim-plan, a fost rezolvată de LPF prin acceptarea inversării locurilor de disputare pe axa București – Miercurea Ciuc. Cum a fost posibil ca atunci, LPF fir de acord, iar acum să refuze, susținând că așa prevede regulamentul?

GOLAZO.ro a adresat această întrebare forului prezidat de Gino Iorgulescu, iar de răspuns a făcut-o secretarul general Justin Ștefan: „La acest moment, spre deosebire de atunci, nu a fost o situație insurmontabilă. Starea gazonului nu poate fi considerată o situație excepțională, care să permită LPF să schimbe programarea jocului.

În plus, a accepta un astfel de lucru, dincolo de limitele juridice trasate de regulament, ar însemna să ne vulnerabilizăm instituțional”.

FCSB – FC Botoșani va rămâne conform programării inițiale, luni, pe 17 august, de la ora 21:30, pe Arcul de Triumf. Ultimul meci disputat pe acest stadion a avut loc sâmbăta trecută, Dinamo – Voluntari, scor 4-0.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport