Marti, 11 August 2026, ora 15:30

2677 citiri

CFR Cluj, lovitură grea înaintea returului cu Tromso! FIFA a impus o sancțiune dură

Logo-ul CFR-ului. Foto: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 CLUJ

CFR Cluj traversează o perioadă extrem de dificilă atât pe plan sportiv, cât și financiar. Clubul din Gruia a primit din nou interdicție la transferuri din partea FIFA, din cauza unor datorii restante către jucători.

Potrivit informațiilor publicate în portalul FIFA, sancțiunea este legată de cinci litigii deschise de fotbaliști care și-au reclamat clubul pentru neplata salariilor. Embargoul a intrat în vigoare pe 10 august și va rămâne activ până în momentul în care toate obligațiile financiare vor fi achitate.

Nu este prima dată când CFR Cluj se confruntă cu o astfel de situație. La începutul perioadei de mercato din această vară, gruparea ardeleană avea nu mai puțin de 12 litigii active, însă conducerea a reușit atunci să stingă datoriile și să obțină ridicarea interdicției, ceea ce a permis înregistrarea noilor transferuri.

Problemele financiare apar într-un moment delicat pentru vicecampioana României. Eliminarea este foarte aproape în Conference League după eșecul categoric, 0-5, suferit în fața norvegienilor de la Tromso în prima manșă a turului al treilea preliminar. Înfrângerea a avut consecințe imediate, Antonio Folha fiind demis după doar câteva săptămâni pe banca tehnică.

Patronul Ioan Varga a anunțat că a ajuns la un acord cu Marius Șumudică pentru preluarea echipei, însă semnarea contractului nu a fost încă oficializată. Astfel, la returul cu Tromso, formația clujeană va fi condusă de pe bancă de George Ciorceri.

Situația financiară a afectat deja lotul. Unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, mijlocașul croat Karlo Muhar, a denunțat unilateral contractul după ce a acumulat trei luni de salarii restante. Fotbalistul, considerat cel mai bine plătit jucător din SuperLigă, cu un salariu de aproximativ 50.000 de euro pe lună, a devenit liber de contract.

De asemenea, Yuval Sade, transferat în această vară, și-a reziliat la rândul său înțelegerea cu CFR Cluj și este aproape de un transfer în Vietnam, la FC Hanoi.

În paralel, conducerea încearcă să reducă cheltuielile și caută soluții pentru despărțirea de mai mulți jucători aduși recent, printre care Renato Pantalon, Bruno Costa, Andre Moreira și Francisco Barrios.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent