-
SuperLiga: Rapid – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Csikszereda – Sepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Acum, ”Galacticii” s-ar putea despărți și de Andriy Lunin, cel care a ajuns în vara anului 2018 pe ”Bernabeu” în urma transferului de 8,5 milioane de euro de la Zorya Lugansk.
Andriy Lunin, oferit lui Juventus! Real Madrid ar putea trece de 200 de milioane de euro din vânzări de jucători
Conform jurnalistului Nicolo Schira, specializat în mercato, Lunin le-a fost oferit prin intermediul agenților celor de la Juventus, una dintre marile echipei a Europei care poate fi văzută atât în campionat, cât și în UEFA Europa League pe canalele Digi Sport.
Formația din Torino s-a aflat întreaga vară în căutarea unui portar, iar printre variante s-a vehiculat și cea a lui Emiliano Martinez, numai că a renunțat la transferul campionului mondial din 2022 și vicecampionului mondial din 2026, care a cucerit UEL cu Aston Villa în vară.
”Dibu Martinez este un portar excelent și un jucător care își dorește să plece în această vară. Suntem interesați de el, deoarece vrem să avem concurență pe postul de portar, chiar dacă în prezent îi avem pe Di Gregorio și Perin în lot”, declara antrenorul Luciano Spalletti.
Oficialii ”Bătrânei Doamne” analizează în acest moment varianta Andriy Lunin, despre care s-a spus în multe rânduri că ar putea fi numărul 1 la un alt club important din Europa. Chiar și așa, a ales, cel puțin până acum, să fie rezerva lui Thibaut Courtois și să intre atunci când este nevoie de serviciile sale.
De altfel, în sezonul 2023/2024, atunci când belgianul a suferit o accidentare gravă, ruptură de ligamente încrucișate, care l-a scos din circuit pentru aproape toată stagiunea, Lunin a făcut meciuri mari în UEFA Champions League și a contribuit din plin la trofeele cucerite.
”Dacă va exista un club care îi va permite să joace, cred că vom pleca. Dacă urmează să joace, atunci bineînțeles că suntem gata să ne mutăm”, spunea și soția sa, Anastasiia, la momentul respectiv despre situația lui Andriy Lunin.
Lunin a parat două lovituri de departajare în returul dublei manșe cu Manchester City (4-4 la general), când de la punctul cu var nu l-au putut învinge Mateo Kovacic și Bernardo Silva. Lusitanul a ajuns în această vară la Madrid din postura de jucător liber de contract, fiind una din cele șase achiziții realizate de formația ”Galactică”.
În cele 74 de meciuri în care a apărat poarta Madridului, Lunin a încasat 91 de goluri și a scăpat fără gol primit în 23 dintre partide. 12 milioane de euro este cota de piață a portarului ucrainean (16 selecții la națională), iar suma pe care Florentino Perez ar solicita-o ar fi una pe măsură.
Anastasiia, soția lui Andriy LuninGalerie FotoFotbaliștii vânduți în această vară de Real Madrid
- 60 de milioane de euro din transferul lui Nico Paz la Como
- 42 de milioane de euro din transferul lui Gonzalo Garcia la Fulham
- 20 de milioane de euro din transferul lui Víctor Muñoz la Liverpool
- 15 milioane de euro din transferul lui Mario Gila la AC Milan
- 15 milioane de euro din transferul lui Álvaro la Bournemouth
- 12,5 milioane de euro din transferul lui Álex Jiménez la Bournemouth
- 10 milioane de euro din transferul lui Jacobo Ortega la Strasbourg
- 10 milioane de euro din transferul lui César Palacios la Fulham
- 8 milioane de euro din transferul lui Víctor Valdepeñas la Fiorentina
- 4 milioane de euro din transferul lui Fran García la Real Betis
- 3,5 milioane de euro din transferul lui Mario Martín la Getafe
Etichete: real madrid , juventus , transfer , andriy lunin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din