Vineri, 14 August 2026, ora 23:53

1860 citiri

Pas greșit pentru liderul campionatului: rezultatul meciului cu Farul

Farul aremizat cu FC Argeș FOTO FB Superliga

Echipa piteșteană FC Argeș a terminat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea constănțeană Farul, în etapa a cincea din Superligă.

Meciul de la Mioveni a început cu șase minute întârziere, din cauza unui steag al galeriei gazdelor, steag care obtura o cameră VAR. În minutul 15 Dican a fost la un pas să primească roșu, după o fază în care arbitrul i-a acordat un galben, dar a fost chemat de VAR să revadă faza. George Găman a rămas însă consecvent primei decizii și Dican a rămas cu un cartonaș galben. Piteștenii au deschis scorul în minutul 18, dintr-o lovitură liberă executată de Robert Moldoveanu și deviată ușor de zidul oaspeților. Însă constănțenii au egalat după numai patru minute, prin Radaslavescu, iar în minutul 29 au fost aproape de gol la șutul lui Sylvestre. În partea secundă, portarul Căbuz a respins mingea șutată de Doicaru, în minutul 54, intervenind și la șutul lui Radaslavescu, din minutul 64.

S-a încheiat, în cele din urmă, 1-1 și FC Argeș rămâne lider, deocamdată, cu 10 puncte, în vreme ce Farul e a cincea, cu 8 puncte.

FC ARGEȘ: Căbuz – Oancea (Borța 46), M. Tudose, Sadriu, Tofan – Rădescu (S. Balaure 46), Rober Sierra, Rață (Alagbe 66) – Luvambo, Y. Pîrvu (Dulcea 66), R. Moldoveanu (Micovschi 80). ANTRENOR: Bogdan Andone

FARUL: R. Munteanu – Bouzamoucha (Larie 72), Dican, Gustavo Marins – Sîrbu (L. Banu 66), Njike, Ahlinvi, Țicu – Sylvestre (Vojtus 71), Doicaru (R. Tănasă 90), Radaslavescu (N. Popescu 89). ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Cartonașe galbene: Rață 37 / Dican 15

Arbitri: George Găman – Cosmin Bojan, Daniel Ilinca

Arbitri VAR: Sorin Costreie – Daniel Mitruți

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent