A început un nou sezon al campionatului Spaniei, dar fără motive de bucurie pentru Andrei Rațiu (28 de ani). Internaționalul român a fost cel mai slab de pe teren în Sevilla – Rayo Vallecano 2-1.

A fost o nebunie de meci la Sevilla, gazdele marcând golul victoriri din penalty, în minutul 90+7. Andrei Rațiu a primit doar 5,9, fiind cel mai slab de pe teren.

Nota lui Andrei Rațiu, considerat cel mai slab dintre cei 32 care au evoluat în Sevilla – Rayo Vallecano 2-1

Echipa la care este legitimat Andrei Rațiu a început în forță meciul din deplasare cu FC Sevilla, care a contat pentru prima etapă a noii ediții de campionat.





Oaspeții au deschis scorul chiar în minutul 4, prin Garcia și au avut, în continuare, controlul asupra jocului.

După un sfert de oră, Rațiu a luat o acțiune pe cont propriu, dar încetcarea lui ofensivă era să o coste pe Villareal.

Internaționalul român a vrut să-l dribleze pe Suazo, dar a declanșat un contraatac, pe care apărarea l-a anihilat, în cele din urmă.

În minutul 36, Rațiu a urcat din nou în atac, dar centrarea periculoasă în „buza porții” a fost respinsă de la 2 metri de Vlachodimos.

Desele urcări în atac ale internaționalului l-au forțat pe Vargas să se retragă în apărare, iar acesta a fost motivul pentru care Rațiu a primit doar 5,9 din partea Sofascore.

FC Sevilla nu mai câștigase primul meci al sezonului din stagiunea 2021/2022, tot împotriva lui Rayo

Formația gazdă a marcat golurile prin care a întors rezultatul în repriza a doua și a punctat de fiecare dată din lovitură de la 11 metri.

Primul care a înscris a fost Guridi, în minutul 52. Minutele se scurgeau și remiza era tot mai probabilă, având în vedere că gazdele au rămas în 10.

Era minutul 88, când Salas a primit direct cartonaș roșu, pentru un fault dur, la mijlocul terenului, asupra lui Jorge De Frutos.

Dar FC Sevilla a atacat cu și mai mult entuziasm. Robbie Ure a pătruns în careu în minutul 90+6, iar Lejeune l-a faultat.

Arbitrul nu a stat mult pe gânduri și a indicat punctul cu var, iar Peque a transformat impecabil și a adus victoria în dreptul gazdelor.

Antrenorul celor de la FC Sevilla, Luis Garcia Plaza, a riscat mult, alegând să titularizeze 3 dintre jucătorii sosiți la echipă în această vară, Iglesias, Sangante și Guridi.

De partea cealaltă, Benat San Jose, aflat la prima lui experiență ca principal în La Liga, a optat pentru continuitate.

I-a titularizat pe De Frutos, Isi Palazon și Alvaro García în spatele atacantului central Nteka, dar prestigioasa publicație Marca scrie că antrenorul mai are nevoie de 4-5 întăriri.

FC Sevilla nu mai câștigase primul meci al sezonului din stagiunea 2021/2022, culmea, tot împotriva lui Rayo Vallecano. Atunci, însă, victoria a fost mult mai categorică, 3-0.