Sambata, 15 August 2026, ora 08:30
4196 citiri
Concert Robbie Williams FOTO Facebook/ Robbie Williams
Robbie Williams a dezvăluit că a fost diagnosticat cu autism. Fosta vedetă a trupei Take That a împărtășit vestea la o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru lansarea noului său brand de îmbrăcăminte. Anterior, acesta a vorbit public și despre tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD ) și sindromul Tourette.
”Am ADHD și tocmai am aflat că am și un pic de autism, lucru care, de fapt, îmi place la nebunie pentru că explică atât de multe”, a declarat artistul în vârstă de 52 de ani, citat de The Independent.
Cântărețul piesei „Rock DJ” a vorbit și despre modul în care apelează la activități creative pentru a se ajuta să se concentreze. Conform Daily Mail, el a spus: „Cu ADHD-ul te poți concentra complet și absolut pe ceva 1000 la sută, dar în absolut orice altă privință, pur și simplu nu poți. Întrebați-mi copiii”.
”Ceea ce mă obsedează complet și absolut este să creez imagini și să fac lucruri amuzante. Dacă creez imagini și lucruri amuzante, nu mă gândesc la mine, pentru că creierul meu este incredibil de creativ și poate fi creativ în legătură cu orice lucru din lume care te panichează sau te sperie”, a continuat Williams.
De-a lungul carierei sale, care se întinde pe mai multe decenii, Williams a vorbit adesea deschis despre ADHD-ul său și despre dificultățile legate de sănătatea sa mintală.
”Sunt un campion olimpic la a-mi ascunde adevărata față, pentru că ceea ce am reușit să fac, chiar și în detrimentul meu, este să par plin de bravadă, să par pompos și îngâmfat și să fac aceste gesturi grandioase, care au funcționat pentru mine, deoarece mi-au pus fața pe afiș și oamenii încă își cumpără bilete”, a spus cântărețul într-un podcast anul trecut.
Autismul poate influența modul în care o persoană comunică, precum și felul în care gândește, învață și își concentrează atenția asupra lucrurilor. Persoanele cu autism sunt mai predispuse să sufere de afecțiuni precum anxietatea și depresia.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
