CCR a declarat luni constituțional ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3. Cei cinci judecători care au votat pentru ca legea să aibă efecte retroactive sunt Mihai Busuioc, Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Csaba Asztalos și Mihaela Ciochină, potrivit informațiilor G4Media. Cei trei care s-au opus sunt Simina Tănăsescu, Laura-Iuliana Scântei și Dragoș Dacian.
– articolul continuă mai jos –
Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD la proiectul de lege privind reforma sistemului de integritate (legea ANI), proiect ce constituie un jalon esențial în PNRR. Prevederea stipulează că demnitarii și aleșii locali față de care s-a constatat definitiv o stare de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a noii legi își pierd automat mandatul în termen de 30 de zile. Opoziția și experții juridici au acuzat faptul că textul a fost introdus „cu dedicație” împotriva primarului Timișoarei și liderului USR, Dominic Fritz — vizat de o decizie privind un conflict de interese administrativ —, avertizând că măsura încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii.
Amendamentul Mirabela, respins
Tot luni, ”amendamentul Mirabela Grădinaru” cu dedicație pentru partenera lui Nicușor Dan, a fost declarat neconstituțional. Amendamentul a fost declarat neconstituțional în unanimitate.
Potrivit amendamentului AUR, „soțul, soția sau persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți” cu demnitarii prevăzuți în lege „are obligația de a depune declarația de avere și declarația de interese”.
De asemenea, la dosarul cu biodiversitatea a fost respinsă sesizarea de neconstituționalitate depusă de AUR.
Ce amendament a introdus PSD la Legea integrității, jalon din PNRR:
- „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat ca a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese sau starea de incompatibilitate, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității, funcției sau activității respective în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracțiuni.
(2)Persoana prevăzută la alin.1 are interdicția de a mai ocupa o funcție sau demnitate publică ori eligibilă, dintre cele prevăzute de prezenta lege, pe o perioadă de până la 3 ani, care operează de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, moment de la care este decăzută din funcție.
Dosarul lui Dominic Fritz
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a confirmat hotărârea Curții de Apel Timișoara prin care s-a reținut starea de conflict de interese a primarului Municipiului Timișoara, Dominic Fritz. „Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant Fritz Dominic Samuel împotriva Încheierii din 26 ianuarie 2026 şi a Sentinţei civile nr. 63 din 10 februarie 2026 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 18 iunie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”
După alegerile locale din 27 septembrie 2020, dar înainte ca Dominic Fritz să-și preia mandatul pe 30 octombrie, fostul primar al Timișoarei, Niclae Robu, a semnat un referat de aprobare a unui proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care se aproba plan urbanistic zonal cerut de un dezvoltator imobiliar.
Documentația fusese întocmită de o firmă de arhitectură la care era angajat și asociat un arhitect care era și consilier local USR. Acesta îl împrumutase pe Domnic Fritz cu 25.000 de lei pentru campania electorală.
Pe 2 noiembrie 2020, practic în prima sa zi de lucru ca primar, la sfatul unor funcționari din Primărie, Dominic Fritz semnează un nou referat, identic în conținut cu cel ce fusese aprobat deja de Nicolae Robu, pentru a nu exista suspiciuni de legalitate asupra acestuia.
Referatul intră în ședința de consiliu local din 27 noiembrie și este aprobat prin hotărâre de consiliul local. În preambului deciziei, ca bază legală a adoptării acesteia, nu este însă invocat referatul întocmit de Dominic Fritz, ci cel întocmit de Nicolae Robu.
ANI îi impută lui Dominic Fritz că deși știa că unul dintre arhitecții care au lucrat la documentație îi este creditor, a aprobat referatul, plasându-se astfel în conflict de interese. Iar beneficiul obținut în urma acestui fapt îl reprezintă salariul pe care arhitectul l-a încasat de la firma de arhitectură care a întocmit documentația.