La eveniment sunt prezenți rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții (CNI), ai antreprenorului care a realizat investiția, precum și reprezentanți ai autorităților locale.

Noul cămin are 902 locuri de cazare, fiind prezentat de UVT drept cel mai mare cămin studențesc din țară. Clădirea are peste 30.000 de metri pătrați de suprafață desfășurată și include, pe lângă spațiile de cazare, săli de lectură, spații pentru servirea mesei, spălătorii și uscătorii și facilități pentru persoanele cu dizabilități. De lucrări s-a ocupat firma Concelex, care mai este implicată și în construcția altor două cămine în Ghiroda.

Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre schimbările din condițiile de cazare pentru studenți, comparând situația actuală cu perioada în care era student la Timișoara.

„Pentru mine, orice se întâmplă bun în universitățile pe care le-am absolvit este o bucurie, pentru că sunt legat sentimental de Timișoara și de aceste universități. Și amintindu-mi de condițiile din Căminul 15, îmi dau seama că lucrurile au evoluat foarte mult.

Eram patru în cameră în perioada respectivă. Grupurile sociale, dușurile, erau la capătul holului. Și în mod evident, ceea ce avem astăzi și ce se întâmplă prin investițiile care se fac atât din PNRR, dar și din bugetele guvernamentale, în mod cert, aduc condiții mult mai bune pentru studenții universităților din România și aici ne referim la cele din Timișoara.

Investițiile în educație sunt un element de bază pentru a susține creșterea calității învățământului din România și atragerea cât mai multor studenți către universitățile care țin un standard de calitate ce asigură un învățământ care ne pregătește tinerii pentru vremurile care vor veni”, a transmis premierul.

902 locuri de cazare și spații pentru studiu

Căminul dispune de 418 locuri în sălile de lectură, iar zona destinată servirii mesei are o suprafață de 1.072 de metri pătrați. Camerele au grupuri sanitare proprii și mobilier destinat cazării studenților.

Clădirea este dotată cu sistem de climatizare și cu un sistem de control al accesului. De asemenea, instalațiile sunt monitorizate printr-un sistem BMS (Building Management System), care permite gestionarea componentelor de încălzire și răcire și a altor instalații ale clădirii.

În exterior au fost amenajate și o pistă de alergare și alte spații aferente campusului.

Potrivit rectorului UVT, Marilen Gabriel Pirtea, universitatea are în prezent aproape 5.000 de locuri de cazare, majoritatea realizate în ultimii cinci ani.

„Actualmente avem undeva până la aproape 5.000 de locuri de cazare, realizate și date în folosință majoritatea în ultimii 5 ani. Nu este vorba doar de acest aspect, pentru că am renunțat la toate căminele cu 5 locuri în cameră, tocmai pentru standarde, și maximum 4 locuri în cameră sunt oferite în căminele din Complexul Studențesc.

(…) Noi considerăm că studenții noștri nu au nevoie doar de o educație performantă în universități de top și racordate la circuitul european și mondial în educație, ci au nevoie și de standarde de trai.

Pentru aceste standarde, cred că implicarea tuturor factorilor este necesară. Și fac un apel la administrația locală, fie la nivel de județ, la nivel de oraș, de a se implica mai mult în ceea ce înseamnă educația la nivel Timișului și Timișoarei.

Vorbim doar de 10.000 de studenți anual care vin din afara Timișului în Timișoara. Acești studenți reprezintă, de fapt, energia, vitalitatea și forța prin care orașul merge mai departe, județul merge mai departe, pentru noile locuri de muncă”, a declarat rectorul UVT.

 

Investiție de peste 230 de milioane de lei

Valoarea actualizată a investiției, potrivit HG nr. 653/2025, este de aproximativ 230,449 milioane de lei, cu TVA inclus.

Cea mai mare parte a finanțării, aproximativ 222,613 milioane de lei, este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.

„Îl felicit pe domnul rector. Felicit constructorii care au lucrat în această perioadă și pe toți cei care s-au implicat, Compania Națională de Investiții, Ministerul Dezvoltării, pentru că această investiție importantă, de peste 40 de milioane de euro, este în momentul de față finalizată și din octombrie studenții Universității o vor folosi.

Combinația de investiții care se bazează pe colaborare între autorități locale, universitate și Guvern este o formulă care susține finalizarea investițiilor, pe de o parte pentru că asta înseamnă terenuri care sunt puse la dispoziție, acolo unde nu există terenuri, înseamnă autorizații care se emit mai repede, înseamnă cofinanțări, racordarea la utilități și așa mai departe.

Și deci, acest element de colaborare este unul care stă la baza unor proiecte de succes, așa cum este și acest proiect și cele pe care le-am văzut astăzi”, a mai spus Ilie Bolojan.

Contribuția prevăzută din veniturile proprii ale UVT este de aproximativ 7,836 milioane de lei.

Proiectarea a început în 2022 și a durat aproximativ un an, până la obținerea autorizației de construire. Lucrările au început în martie 2023. În 2025, Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici necesari finalizării investiției, prin HG nr. 653/2025.

În prezent, construcția se află în etapa finală. Urmează recepția, preluarea clădirii de către UVT și introducerea acesteia în circuitul de cazare pentru studenți, începând din această toamnă.