Joi, 23 Octombrie 2025, ora 09:34

4436 citiri

Mihai Stoica, înainte de FCSB - Bologna: "O rușine mondială"

Mihai Stoica și Elias Charalambous FOTO Hepta

Înaintea duelului cu Bologna, programat în această seară, de la ora 19:45, pe Arena Națională, în grupele principale din Europa League, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a transmis un mesaj dur.

FCSB traversează cea mai dificilă perioadă a sezonului, după eșecul neașteptat suferit în fața nou-promovatei Metaloglobus, scor 1-2, în etapa a 13-a din Superligă. A fost prima victorie din istoria Ligii 1 pentru echipa din București, în timp ce campioana României a bifat un nou pas greșit, care a adâncit criza de formă.

„Am crezut că mai jos decât am fost la dubla cu Shkendija nu putem ajunge, dar iată că putem. Este o prestație lamentabilă, o rușine mondială! Am condus Csikszereda și Metaloglobus și am scos un singur punct.

Ne cerem scuze tuturor suporterilor și celor care și-au făcut nervi uitându-se la meci. Să fie momentul zero, altfel nu se mai poate. Suntem în prăpastie, în Groapa Marianelor. Am fost pe Everest anul trecut, acum suntem înfiorător de rău”, a declarat MM Stoica, potrivit primasport.ro.

Oficialul FCSB a subliniat că echipa trebuie să reacționeze imediat, altfel riscă să piardă complet contactul cu obiectivele propuse.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent