Luni, 17 August 2026, ora 12:01

97194 citiri

Și-a anunțat plecarea din România, după performanța carierei la Europene: ”Din păcate, e pe cale de dispariție”

Theodor Proca FOTO FB FRNPM

Înotătorul Theodor Proca (18 ani), care a terminat pe locul 7 în finala probei de 1.500 de metri liber la Campionatele Europene de înot de la Paris, și-a anunțat plecarea din România, pentru a-și continua studiile în SUA.

Theodor Proca a fost singurul român care a prins o finală la Europene, exceptându-l pe David Popovici.

De asemenea, în calificările probei de 1.500 de metri, Proca a coborât pentru prima dată sub 15 minute, performanța carierei.

„Pentru mine începe un nou capitol, săptămâna viitoare plec în America, la facultate. Voi schimba mediul, echipa, tot. Să vedem cum va fi. Sper că va fi alegerea bună și că vor veni rezultatele.

Da, cred că am simțit nevoia să schimb, în mare parte pentru că în România nu am partener de antrenament. Nici la Naționale competiția nu e așa ridicată la probele de fond. Din păcate, e pe cale de dispariție, nu prea se mai antrenează în România.

De aceea, cred că dacă voi avea o grupă cu băieți de vârsta mea sau chiar mai mari, mă va ajuta să cresc în performanță.

Voi studia Business Administration (n.r. – administrarea afacerilor), merg la NC State, în Carolina de Nord. Este o modă în înotul mondial, cam toată lumea se orientează spre facultățile din America. Nivelul e foarte ridicat acolo, majoritatea care vin de acolo fac treabă.

Am vorbit cu câțiva dintre cei care sunt acolo, Patrick Dinu și alți băieți. Cred că va fi bine. Acolo vom avea niște competiții între facultăți, apoi Naționalele în bazin scurt în noiembrie și Mondialele din China, unde cu siguranță voi fi”, a spus Theodor Proca, potrivit gsp.ro.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent