Un alt necaz s-a abătut asupra orașului nostru: s-au uscat floricelele plantate de PMB la Sala Palatului, iar primarul general Ciprian Ciucu ia în calcul o ticăloasă acțiune de sabotaj.
A scris aseară târziu, pe Facebook, despre această situație inacceptabilă pe care a descoperit-o la scurt timp după efortul municipalității, iar situația inacceptabilă este aceea că s-au uscat tufele și floricelele plantate recent de PMB la Sala Palatului,
Nu i-a venit să creadă, spune primarul Ciucu, și „s-a năpustit” asupra lucrătorilor de la spații verzi, cu evidenta suspiciune că nu și-au făcut treaba sau că nu au făcut-o bine.
Atunci a aflat ceva uluitor: au dispărut bateriile și programatoarele sistemelor de irigații. Desigur, gândul primarului Ciucu s-a dus cu repeziciune la ipoteza furtului, căci ne tot spune că orașul e necivilizat, dar se va ocupa dumnealui de problemă, dar și mai grav ar fi sabotajul, pe care îl ia serios în calcul, potrivit propriilor spuse, pe care le redăm integral mai jos:
Sunt lucruri pe care nu le înțeleg… Adică înțeleg, dar nu pot să le accept. Ne-am îngrijit să înverzim zona Sălii Palatului. Când am văzut că o parte dintre plante sunt uscate, m-am năpustit peste angajații ADPMB (fosta ALPAB). Dar ce să vezi!! Programatoarele și bateriile irigaţiilor sunt furate. Am întrebat dacă sunt scumpe, de ce le-ar fura oamenii de nimic? Și nu, nu sunt scumpe. Rămân două ipoteze, pentru că vandalii vandalizează pentru că pot sau sabotaj. Atât s-a putut. Refacem.
Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook
Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook
Sursa foto: Ciprian Ciucu/Facebook
Desigur, ar mai fi și alte scenarii, dar acestea ar presupune să nu luăm de bun ce comunică administrația orașului.
Dar iar, asta ar însemna să credem că administrațiile publice, conduse de politicieni, nu ne oferă toate informațiile sau ne oferă ce informații doresc, și se știe că politicienii nu fac asta niciodată. 😉
O ipoteză ar putea fi că, în proiectul de reamenajare de la Sala Palatului, cu care PMB s-a mândrit enorm pe Facebook, ceva nu a funcționat cum trebuie.
Dar, din nou, asta ar presupune că ne-ar duce gândul că autoritățile ar putea greși cu ceva, iar asta este, desigur, imposibil. 😉
Plus că primarul Ciucu a pus și cinci poze! 😉
Sursa foto Ciprian Ciucu: Dreamstime
Ce s-a mai întâmplat în București în ultimele ore: