Marti, 18 August 2026, ora 17:21

1506 citiri

Dezastru la Steaua București: Daniel Oprița și-a dat demisia. "Am ajuns la limită, sunt stresat, nu pot să dorm"

Daniel Oprița FOTO Facebook CSA Steaua

Situația de la Steaua București devine tot mai tensionată după startul dezastruos de sezon din Liga 2. Daniel Oprița, antrenorul care conduce echipa Armatei din 2020, a anunțat că și-a depus demisia atât în scris, cât și verbal, însă conducerea clubului a refuzat să îi accepte decizia.

Tehnicianul resimte din plin problemele cu care se confruntă gruparea roș-albastră, în special după reducerea bugetului și lipsa soluțiilor din lot. După trei înfrângeri consecutive la începutul campionatului, Oprița a recunoscut că a ajuns la capătul puterilor.

„Eu mi-am dat demisia și scris și verbal. Mi-au respins-o. Aștept să mi-o accepte pentru că eu nu țin de scaunul ăsta. Sunt o victimă colaterală la tot ce s-a întâmplat în ultimii ani. Aștept să iasă cineva din club și să spună lucrurile astea.

Eu am ajuns la limită, sunt stresat, nu știu ce să mai fac, nu pot să dorm. Sunt vinovat că am continuat și știam în ce mă bag, dar am crezut că poate pot să fac ceva. Ulciorul nu merge de multe ori la apă și chiar nu sunt soluții. Sunt jucători care nu trec prin momente bune, dar aș fi vrut să pierdem prin luptă jocurile, nu să meargă pe teren”, a declarat Daniel Oprița, potrivit Fanatik.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent