Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi
Debitul Dunării continuă să scadă, ajungând pe unele sectoare la valori mult sub mediile istorice ale lunii august, iar imaginile cu nave blocate și bancuri de nisip ieșite la suprafață au readus în prim-plan o întrebare devenită imposibil de ignorat: asistăm la un episod excepțional sau la noua normalitate climatică a Europei?
Pentru a înțelege dimensiunea reală a fenomenului, am discutat cu Prof. Dr. Luis Samaniego, hidrolog în cadrul Helmholtz Centre for Environmental Research (UFZ) din Germania, unul dintre centrele europene de referință în cercetarea mediului și a resurselor de apă. În acest interviu, vorbim despre cauzele nivelurilor scăzute ale Dunării, legătura dintre secetă și schimbările climatice, precum și despre ceea ce ne spun datele științifice cu privire la viitorul resurselor de apă în Europa.
Adrian Leonard Mociulschi: Domnule Profesor, relatările recente privind nivelurile excepțional de scăzute ale Dunării au atras atenția publicului din întreaga Europă.
Din perspectivă istorică și științifică, cât de neobișnuit este actualul episod de secetă?
Profesor Dr. Luis Samaniego: Situația actuală reprezintă o secetă hidrologică extremă, însă nivelurile scăzute ale râurilor sunt doar faza finală a unui proces care începe cu mult timp înainte. Mai întâi apare un deficit de precipitații, care se transformă în secetă la nivelul umidității solului. Dacă această situație persistă, alimentarea apelor subterane se reduce, iar în cele din urmă debitele râurilor ajung la valori excepțional de scăzute.
Monitorizarea realizată prin European Drought Monitor, program finanțat de Agenția Spațială Europeană (ESA), arată în prezent zone extinse din Europa Centrală și de Est afectate de un deficit sever de umiditate a solului, ceea ce este în concordanță cu debitele reduse observate pe Dunăre.
Europa a mai trecut prin perioade de secetă severă, în special între 2018 și 2020. Totuși, amploarea geografică a fenomenului actual, persistența sa și temperaturile foarte ridicate îl transformă într-un episod deosebit de îngrijorător. Cercetările arată că seceta din perioada 2018-2020 a stabilit deja un nou reper pentru Europa, fiind una dintre cele mai severe din ultimii 250 de ani.
Adrian Leonard Mociulschi: Așa cum știm, Dunărea izvorăște în Germania și traversează o mare parte a continentului înainte de a se vărsa în Marea Neagră.
Au fost observate condiții hidrologice neobișnuite și în bazinul superior al fluviului?
Profesor Dr. Luis Samaniego: Da. Un aspect esențial este că seceta nu se limitează la sectorul inferior al Dunării. Condițiile de umiditate foarte scăzută a solului se regăsesc în vaste regiuni ale Europei Centrale, inclusiv în sudul Germaniei și în bazinul superior al Dunării.
Acest lucru arată că debitele reduse din aval nu reprezintă doar un fenomen local, ci reflectă un deficit de apă acumulat la scara întregului bazin hidrografic, pe parcursul mai multor săptămâni sau chiar luni.
Atunci când rezervele de apă din sol și din acvifere sunt epuizate, episoadele izolate de ploaie pot produce creșteri temporare ale debitului, dar nu sunt suficiente pentru a pune capăt secetei hidrologice. Pentru refacerea rezervelor de apă este nevoie de precipitații consistente și de durată.
Adrian Leonard Mociulschi: Atunci, domnule profesor, în ce măsură actuala secetă este un eveniment excepțional și în ce măsură reflectă o tendință climatică pe termen lung?
Profesor Dr. Luis Samaniego: Ambele perspective sunt importante. Actuala secetă este, fără îndoială, un eveniment extrem, însă ea are loc pe fondul unei schimbări climatice care face ca astfel de episoade să devină din ce în ce mai probabile în Europa.
Analizele climatice arată că încălzirea globală favorizează extinderea, prelungirea și creșterea frecvenței secetelor. Pe măsură ce temperaturile cresc, fenomene care în trecut erau considerate excepționale tind să apară mai frecvent.
Seceta din perioada 2018-2020 a oferit deja un exemplu clar al acestei evoluții. Intensitatea sa a fost fără precedent în raport cu datele istorice disponibile, iar fenomenul a fost însoțit de temperaturi neobișnuit de ridicate.
Prin urmare, ceea ce observăm astăzi pe Dunăre, dar și pe alte mari fluvii europene precum Rinul sau Elba, este compatibil cu tendința de intensificare a ciclului secetelor într-un climat aflat în proces de încălzire.
Adrian Leonard Mociulschi: Domnule Profesor, vă mulțumim pentru analiza și perspectiva științifică oferite cititorilor noștri. Dorim să adresăm mulțumiri și echipei Helmholtz Centre for Environmental Research (UFZ), una dintre instituțiile europene de referință în cercetarea mediului și a resurselor de apă.
În loc de concluzie
Timp de secole, Dunărea a părut una dintre constantele Europei, un reper atât de familiar încât rar ne-am imaginat că ar putea deveni ea însăși subiect de îngrijorare. Astăzi, când nivelurile apei scad și bancurile de nisip reapar în locuri uitate, mă întreb dacă nu asistăm la un moment în care geografia începe să ne vorbească despre viitor. Iar viitorul, de această dată, pare să se scrie odată cu apele tot mai puține ale Dunării.
Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi