Curtea Constituțională afirmă, în motivarea deciziei prin care a declarat constituțional „amendamentul Fritz” introdus de PSD în Legea integrității, că „legea nouă se va aplica atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge după această dată, cât şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute”. În documentul obținut de G4Media, se argumentează că la momentul intrării în vigoare, legea se aplică situațiilor apărute de la acel moment, dar și „situațiilor în curs”.
– articolul continuă mai jos –
- Amintim că, luni, amendamentul a fost declarat constituțional de CCR, cu un vot de 5 la 3. Cei cinci judecători care au votat pentru ca legea să aibă efecte retroactive sunt Mihai Busuioc, Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Csaba Asztalos și Mihaela Ciochină, potrivit informațiilor G4Media. Cei trei care s-au opus sunt Simina Tănăsescu, Laura-Iuliana Scântei și Dragoș Dacian.
Curtea Constituțională argumentează că conceptul „stat de drept”, consacrat de Constituţie, presupune capacitatea statului de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea mijloacele pentru a spori încrederea acestora în instituţiile şi autorităţile publice. „Aceasta implică, în mod necesar, obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale, în special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public şi, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenţi publici sau privaţi care sunt învestiţi şi au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini.”
„Statul este dator să creeze toate premisele – iar cadrul legislativ este una dintre ele – pentru exercitarea funcţiilor sale de către profesionişti care îndeplinesc criterii profesionale şi de probitate morală”, se arată în motivare.
Prin urmare, spun judecătorii CCR se impune „considerarea efectelor viitoare ale situației juridice născute anterior intrării în vigoare a noii legi în materia integrității publice ca fiind o situație în curs, căreia i se aplică prevederile legii noi”
„Practic, norma intertemporală nu reglementează o sancțiune personală aplicabilă titularului funcției/demnității/mandatului, ci întrerupe/încetează de drept funcția/demnitatea/mandatul care a fost viciată/ viciat prin fapta titularului său. Rezultă că, în mod organic, norma intertemporală integrează efectele juridice produse de vechea reglementare în noul cadru referențial al protecției integrității de drept public a funcției/demnității/mandatului, eliminând riscurile sistemice cu privire atât la erodarea protecției constituționale acordate funcției publice prin dispozițiile art.16 alin.(3) teza 62 întâi din Constituție, cât și la deteriorarea progresivă și profundă a funcției publice, în măsura în care aceasta continuă să fie exercitată de un titular aflat în executarea unei sancțiuni aplicate la regimul integrității funcției publice și ale cărei efecte nu s-au epuizat”, argumentează judecătorii CCR aplicarea noii Legi a integrității în privința primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
„Legea criticată oferă pentru viitor o reglementare obiectivă, completă și unitară cu privire la regimul integrității în exercitarea funcției publice, asigurând o protecție consistentă, identică și principială a integrității funcției publice, indiferent de modulațiile normative intervenite de-a lungul timpului, precum și o soluție juridică rațională și echilibrată ce relevă o congruență axiologică în evaluarea și aplicarea principiului integrității funcției publice”, se mai arată în motivarea Curții Constituționale.
Argumentația Curții Constituționale:
„Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legea nouă se va aplica – de la intrarea ei în vigoare – atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge după această dată, cât şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute
Cu referire la dispozițiile art.X alin.(1) și (2) din legea criticată, Curtea constată că acestea reglementează norme cu caracter intertemporal, care au ca scop realizarea legăturii necesare între vechea și noua reglementare. Autorii obiecției apreciază că acestea sunt contrare principiului neretroactivității legii, prevăzut de art.15 alin.(2) din Constituție.
Curtea reține că, după intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, neretroactivitatea legii a devenit un principiu constituţional şi deci nici legiuitorul nu poate adopta acte cu încălcarea lui. Este o regulă imperativă de la care nu se poate deroga în materie civilă, indiferent dacă este vorba despre legi materiale sau legi procesuale. Deci chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori în mod justificat să înlăture sau să atenueze unele situaţii nedrepte, el nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv, ci trebuie să caute mijloacele adecvate care să nu vină în contradicţie cu acest principiu constituţional (Decizia nr.9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.326 din 25 noiembrie 1994).
Totodată, o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ea rămânând în vigoare până la apariţia unei alte legi care o abrogă în mod explicit sau implicit. Prin urmare, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, efectele susceptibile să se producă din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acestei legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
A decide că prin dispoziţiile sale legea nouă ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, existente ca o consecinţă a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile. Însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi (Decizia nr.409 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.848 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr.830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.559 din 24 iulie 2008, Decizia nr.437 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.685 din 7 noiembrie 2013, sau Decizia nr.160 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.248 din 11 aprilie 2017, paragraful 16).
Prin Decizia nr.755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.101 din 9 februarie 2015, paragraful 19, Curtea a statuat că aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivităţii legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi şi principiul supravieţuirii legii vechi.
Principiul neretroactivităţii legii civile este de rang constituţional şi are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, şi semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi înseamnă că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum).
Prin Decizia nr.56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.179 din 13 martie 2014, Curtea a statuat că, după consacrarea constituţională din 1991 a principiului neretroactivităţii legii (având ca justificare esenţială securitatea juridică), singura excepţie permisă de Constituţie de la acest principiu o reprezintă legea penală sau contravenţională mai favorabilă. Aplicarea imediată a legii civile noi reprezintă o consecinţă firească a principiului neretroactivităţii legii.
Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legea nouă se va aplica – de la intrarea ei în vigoare – atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge după această dată, cât şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr.409 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.848 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr.294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.887 din 29 septembrie 2004, Decizia nr.812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.985 din 11 decembrie 2006, şi Decizia nr.201 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.308 din 9 mai 2007).
Curtea observă că dispozițiile art.15 alin.(2) fac parte din capitolul – Dispoziții comune al titlului II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale din Constituție, ceea ce înseamnă că neretroactivitatea este un principiu care orientează acțiunea statului în raport cu drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale. În același timp, Curtea reține că art.16 alin.(3) teza întâi din Constituție prevede că „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară”. Curtea a constatat, de principiu, (Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr.402 din 19 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.15 din 10 ianuarie 2025, paragraful 41) că dreptul de acces la funcţiile publice este unul complex, fiind compus din cel puţin trei elemente esenţiale, şi anume: accesul/ocuparea efectivă; exercitarea acestora şi încetarea raporturilor de serviciu. Aceste elemente sunt inerente oricărei funcţii și demnități publice.
Acest text face parte, de asemenea, din capitolul I – Dispoziții comune al titlului II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale din Constituție, ceea ce înseamnă că statul are obligația constituțională de a reglementa un cadru juridic, pe de o parte, care să asigure încrederea cetățenilor în autoritățile și instituțiile publice, iar, pe de altă parte, care să organizeze și să ordoneze acțiunea autorităților și instituțiilor publice într-un mod coerent de natură să protejeze drepturile și libertățile fundamentale și să garanteze valorificarea în condiții optime a acestora.
Principiul integrității funcției publice și garanțiile asociate acesteia care țin de corectitudine, imparțialitate, transparență, profesionalism, îndeplinirea cu responsabilitate, probitate profesională, onestitate și loialitate a funcției publice fac parte din conținutul axiologic al art.16 alin.(1) teza întâi din Constituție. Curtea a statuat că legiuitorul are competenţa de a reglementa situaţiile concrete care afectează standardul de integritate şi, implicit, imaginea funcţiei publice (Decizia nr.88 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.483 din 5 iunie 2020, paragraful 22). Ca atare, principiul integrității funcției publice și garanțiile asociate acesteia reprezintă elemente integrante, substanțiale, modelatoare și directoare ale conceptului de stat de drept, valoare supremă a statului român în sensul art.1 alin.(3) din Constituție.
Conceptul „stat de drept”, consacrat de art.1 alin.(3) din Constituţie, presupune capacitatea statului de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea mijloacele pentru a spori încrederea acestora în instituţiile şi autorităţile publice. Aceasta implică, în mod necesar, obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale, în special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public şi, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenţi publici sau privaţi care sunt învestiţi şi au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele – iar cadrul legislativ este una dintre ele – pentru exercitarea funcţiilor sale de către profesionişti care îndeplinesc criterii profesionale şi de probitate morală (Decizia nr.582 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.731 din 21 septembrie 2016, paragraful 53, Decizia nr.32 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.157 din 20 februarie 2018, paragraful 50).
Ca atare, dispozițiile art.1 alin.(3) coroborate cu cele ale art.16 alin.(3) teza întâi din Constituție reprezintă premisele normative de rang constituțional care trebuie avute în vedere pentru valorizarea principiului neretroactivității legii. O interpretare sistematică a acestor valori și principii având, deopotrivă, natură constituțională impune considerarea efectelor viitoare ale situației juridice născute anterior intrării în vigoare a noii legi în materia integrității publice ca fiind o situație în curs, căreia i se aplică prevederile legii noi [ad similis, a se vedea art.6 alin.(6) din Codul civil]. Ca atare, o situație de conflict de interese sau stare de incompatibilitate ale cărei efecte juridice nu s-au epuizat se proiectează și afectează integritatea funcției, demnității publice ori a mandatului, ceea ce conduce la discreditarea însăși a funcției/demnității/mandatului exercitat care se întinde pe întregul interval temporal al executării sancțiunii de către titularul funcției/demnității publice/mandatului.
O asemenea alterare a autorității și imaginii funcției publice reprezintă un efect viitor – cârmuit de legea nouă – al situației juridice generate de fapta funcționarului/demnitarului public, faptă săvârșită sub legea veche. Protejarea integrității și autorității funcției publice în sine, ca abstractizare juridică, este un efect consecutiv și distinct al faptei ilicite a funcționarului/demnitarului public, efect care trebuie să cunoască o reglementare proprie din punct de vedere normativ odată ce cu privire la funcționarul/demnitarul public s-a constatat, în mod definitiv, că se află în conflict de interese sau în stare de incompatibilitate, după caz. Practic, norma intertemporală nu reglementează o sancțiune personală aplicabilă titularului funcției/demnității/mandatului, ci întrerupe/încetează de drept funcția/demnitatea/mandatul care a fost viciată/ viciat prin fapta titularului său. Rezultă că, în mod organic, norma intertemporală integrează efectele juridice produse de vechea reglementare în noul cadru referențial al protecției integrității de drept public a funcției/demnității/mandatului, eliminând riscurile sistemice cu privire atât la erodarea protecției constituționale acordate funcției publice prin dispozițiile art.16 alin.(3) teza 62 întâi din Constituție, cât și la deteriorarea progresivă și profundă a funcției publice, în măsura în care aceasta continuă să fie exercitată de un titular aflat în executarea unei sancțiuni aplicate la regimul integrității funcției publice și ale cărei efecte nu s-au epuizat.
Curtea constată că este necesară racordarea integrativă a efectelor juridice produse sub vechea reglementare la noua concepție și soluție legislativă pentru a asigura coeziunea acțiunii statului în domeniul funcției publice, privite lato senso.
Ca atare, dacă art.II pct.17 [cu referire la art.25 alin.(1) și (2)] din legea criticată normează în domeniul său propriu de reglementare două sancțiuni administrative aplicate titularului funcției/demnității/mandatului, normele intertemporale prevăzute de art.X alin.(1) și (2) din legea criticată recunosc suveranitatea legii vechi cu privire la sancțiunile personale aplicate/aplicabile titularului funcției/demnității/mandatului.
Efectul viitor al acestei situații juridice se traduce în existența unei funcții/demnități/mandat afectate/afectat din punctul de vedere al integrității, astfel legea nefăcând altceva decât să pună capăt alterării grave a integrității funcției/demnității/mandatului și să redea credibilitatea și calitățile distinctive ale acestora.
A interzice legiuitorului să protejeze integritatea funcției/demnității/mandatului de drept public când aceasta a fost esențialmente afectată printr-o acțiune nelegală a titularului său temporar pe motiv că acestuia din urmă i s-a aplicat o sancțiune echivalează cu abandonarea standardelor de protecție asociate funcției publice privite lato sensu și cu un regres al statului de drept. Prezervarea încrederii cetățenilor în acțiunea statului presupune nu numai sancțiuni aplicate persoanei aflate în serviciul public, ci și protejarea autorității, imaginii și a regimului funcției/demnității/mandatului ocupat de acesta.
Dispozițiile art.X alin.(1) și (2) coroborate cu cele ale art.II pct.17 [cu referire la art.25 alin.(1) și (2)] din legea criticată oferă pentru viitor o reglementare obiectivă, completă și unitară cu privire la regimul integrității în exercitarea funcției publice, asigurând o protecție consistentă, identică și principială a integrității funcției publice, indiferent de modulațiile normative intervenite de-a lungul timpului, precum și o soluție juridică rațională și echilibrată ce relevă o congruență axiologică în evaluarea și aplicarea principiului integrității funcției publice reglementat de art.16 alin.(3) teza întâi din Constituție, cu respectarea deplină a principiului neretroactivității legii, prevăzut de art.15 alin.(2) din Constituție. 124. Având în vedere cele expuse, art.X alin.(1) și (2) din legea criticată nu încalcă art.15 alin.(2) corelat cu art.1 alin.(3) și art.16 alin.(3) teza întâi din Constituție. 125. Pentru considerentele arătate, în temeiul art.146 lit.a) și al art.147 alin.(4) din Constituție, precum și al art.11 alin.(1) lit.A.a), al art.15 alin.(1) și al art.18 alin.(2) din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi în privința punctelor 1 și 2 din dispozitiv și cu majoritate de voturi în privința punctelor 3 și 4 din dispozitiv”