Șofer la volan FOTO Pexels
Italia pregătește un program prin care persoanele cu venituri mai mici vor putea folosi o mașină nouă pentru 100 de euro pe lună. Măsura, numită „noleggio sociale”, adică închiriere socială pe termen lung, vine cu mai multe condiții: beneficiarii trebuie să se încadreze într-un anumit prag financiar și să caseze o mașină veche.
Programul este gestionat de Automobile Club d’Italia (ACI), în colaborare cu Ministerul Întreprinderilor și Made in Italy, și este inspirat dintr-un sistem care funcționează deja în Franța. Varianta italiană nu se limitează însă la mașinile electrice. Pot intra în program și autoturisme cu motoare termice sau hibride, dacă respectă condițiile de emisii stabilite de autorități.
Măsura are și rolul de a înlocui o parte dintre mașinile vechi aflate în circulație. În Italia sunt înmatriculate peste 41 de milioane de autoturisme, iar o parte importantă a parcului auto este formată din vehicule Euro 4 sau din clase de poluare și mai vechi, potrivit Open.
Cine poate primi o mașină cu 100 de euro pe lună
Programul se adresează persoanelor fizice cu un ISEE mai mic de 30.000 de euro. ISEE este indicatorul folosit în Italia pentru a evalua situația economică a unei familii și ia în calcul veniturile, patrimoniul și componența gospodăriei.
Există însă și o a doua condiție. Solicitantul trebuie să caseze o mașină Euro 4 sau mai veche, pe care el sau un membru al familiei sale să o dețină de cel puțin 12 luni. Prin urmare, simpla încadrare sub pragul financiar nu este suficientă.
În schimb, beneficiarul va primi o mașină nouă, înmatriculată în Italia, din categoria M1. Autoturismul trebuie să respecte cel puțin norma Euro 6 și să aibă emisii de cel mult 135 de grame de CO₂ pe kilometru.
Contractul va avea o durată de minimum 36 de luni, iar rata va fi de 100 de euro pe lună, TVA inclus. Limita de rulare este de 12.000 de kilometri pe an, respectiv maximum 36.000 de kilometri în trei ani.
Cei 100 de euro nu reprezintă doar costul folosirii mașinii. În rată vor fi incluse RCA, taxa auto, întreținerea obișnuită și cea extraordinară, precum și asistența rutieră. Astfel, o parte importantă dintre cheltuielile pe care un proprietar le-ar suporta separat intră în tariful lunar.
După cei trei ani, mașina poate fi returnată. Beneficiarul va avea însă și posibilitatea să o cumpere, cu o reducere de 10% calculată în raport cu valoarea de piață a autoturismului la acel moment.
O singură mașină pentru toți beneficiarii
Cei acceptați în program nu vor putea alege dintr-o listă de mărci și modele. ACI va organiza o licitație europeană pentru selectarea unui singur model de autoturism, care va fi apoi oferit beneficiarilor.
La procedură vor putea participa constructorii care operează pe piața europeană, inclusiv companiile chineze. Mașina propusă trebuie să coste cel mult 14.800 de euro fără TVA, adică puțin peste 18.000 de euro cu TVA, și să respecte condițiile privind norma de poluare și emisiile.
Prețul nu va fi însă singurul criteriu important. Constructorul ales va trebui să asigure și o rețea suficient de extinsă pentru preluarea și repararea mașinilor, astfel încât beneficiarii să aibă acces la service fără deplasări mari. Condiția este importantă tocmai pentru că întreținerea și asistența fac parte din contractul de închiriere.
Pentru prima etapă, autoritățile au pus la dispoziție 50 de milioane de euro. ACI estimează că suma va permite achiziționarea a aproximativ 3.000 de mașini. Numărul final poate fi însă mai mare dacă prețul obținut în urma licitației va fi sub plafonul maxim. Unele estimări din presa italiană indică până la aproximativ 4.000 de beneficiari în acest scenariu.
Programul este experimental și este prevăzut să funcționeze până la 30 iunie 2030. Dacă rezultatele vor fi considerate bune, autoritățile italiene au în vedere suplimentarea fondurilor și transformarea măsurii într-un program permanent.
Cererile nu pot fi depuse încă. Mai întâi trebuie finalizată licitația pentru alegerea mașinii, ACI trebuie să cumpere vehiculele, iar Ministerul trebuie să pună în funcțiune platforma electronică pentru înscrieri. Aceasta va funcționa după un sistem asemănător celui folosit în Italia pentru stimulentele acordate la cumpărarea mașinilor.
Potrivit informațiilor publicate de presa italiană, platforma ar urma să fie deschisă cel mai devreme în primăvara anului 2027, fiind indicată perioada aprilie-mai. Autoritățile nu au stabilit însă oficial o dată exactă. Primele mașini ar urma să fie livrate tot în cursul anului 2027.
După deschiderea platformei, momentul înscrierii va conta. Cererile vor fi luate în calcul în ordinea în care sunt depuse, după verificarea condițiilor de eligibilitate, ceea ce poate face ca locurile disponibile în prima etapă să fie ocupate rapid.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
